Main menu

header

Întâia premieră din 2015 a însemnat pentru Teatrul Mic (în sala Teatrului Foarte Mic!) o frumoasă surpriză. Cu atât mai mare cu cât puțini se așteptau. Acțiunea piesei „39 de trepte”, arhicunoscută, din 1915, când a apărut romanul polițist al britanicului John Buchan, pe care, în 1935, Alfred Hitchcock l-a transformat cu harul lui rar în film de top, ca în 2008 să urce cu succes nebun (cinci Premii în lumea teatrului!) și pe scena magică a Broadwayului. Dramatizarea din 2005 a lui Patrick Barlow (cu 169 de personaje ale ecranizării interpretate de patru-cinci actori) a cucerit rapid lumea teatrului, iar povestea lui Richard Hanney, acuzat nemotivat de crimă, pentru că a găsit o femeie moartă în apartamentul său, a captivat spectatorii prin suspans, urmăriri, umor, focuri de armă și tot tacâmul policierului. Piesa s-a montat, în 2010, și la Teatrul Nottara, în regia regretatului Petre Bokor, care i-a prins într-un stil britanic pe Luminița Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică și Alexandru Mike Ghiorghiu.

...Multe nu prea mai așteptam de la premiera Teatrului Mic, mai ales că tânăra regizoare Gabriela Dumitru nu avea un palmares de invidiat (două montări la Comedie, „Private eyes”, în 2005, „Capcana timpului”, în 2010; „Îmblânzirea scorpiei”, la Târgoviște - 2003). De data aceasta însă, fata amabilă, gata să ajute pe toată lumea la ultimele ediții ale Festivalului „festCo”, a dat lovitura, prezentând un superspectacol de „film în teatru”, în viteza a V-a, cu ironie fină, într-o avalanșă alertă de scene comice de ținută. Gabriela Dumitru a refuzat gagurile ieftine, monotonia, proiecțiile video, scena a adus mișcarea ecranului, într-o scenografie (Vladimir Turturică) plină și ea de imaginație, elementele de decor amplificând comicul și suspansul. Un spectacol minunat (poate puțin cam lung!) și datorită „cvintetului” de actori, tineri dornici de performanță la întâlnirea cu o regizoare și un scenograf debordanți. E greu să spui că un anume interpret a fost cel mai bun, căci efectiv toți au entuziasmat. Fie că vorbim despre personajul actorului de film Richard, interpretat „cum laudae” de Ștefan Lupu, cu un uluitor limbaj corporal (antologică scena împușcării sale!), amintind de spectacolul plin de premii „Zic Zac”... Sau de „regizorul” din spatele camerei de filmat, căruia Bogdan Talașman i-a dat umor bine dozat și personalitate, conducând senioral acțiunea teatrală ce urma să devină secvențe de film... Laude și pentru admirabila Andreea Grămoșteanu, într-un dublu rol, alternând tensiunea policierului cu fereneticul comic al filmărilor, și pentru Claudia Prec (cu farmec aparte, nuanțat, în evantaiul de personaje) sau Viorel Cojanu, prins în același ludic molipsitor.

...Acest debut remarcabil de la Teatrul Mic (în Sala lui Studio numită... Foarte Mic) reprezintă și întâia premieră din mandatul de director-manager al cunoscutului și apreciatului actor Mihai Dinvale! Să fie în multe ceasuri minunate, ca acest „39 de trepte”, care a adus, parcă, un aer proaspăt!