... Purificaţi de Sfintele Sărbători, mai buni şi mai frumoşi sufleteşte, la mijloc de ianuarie, am mai celebrat un timp sacru - naşterea, în 1850, a lui Mihai Eminescu, acest „Beethoven al graiului românesc”, cum l-a numit Tudor Arghezi. Şi, în fiecare an, la 15 ianuarie, ne umplem sufletul şi visarea cu versul sfânt al poetului naţional, încărcat de minunate căutări şi descoperiri în slova românească. Şi, în fiecare an, de Ziua lui Eminescu, se pornesc, de la grădiniţe până la Academie, tot felul de manifestări, aduceri aminte care ne fac să vibrăm şi să privim viaţa altfel, să ne simţim înnobilaţi de perfecţiunea operei eminesciene, în care dragostea e de sorginte cosmică, într-o lume ce devine şi decade.
Add a comment

… Nu pot înţelege cum despre spectacole de mare valoare se poate scrie şi vorbi atât de puţin, preferându-se realizări de duzină, dacă nu chiar şuşanele. Este şi (sau mai ales!) cazul musical-ului „Rebecca” de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, o producţie absolut de senzaţie, cum n-am mai văzut, parcă, în România, multe momente făcându-mă să cred că mă aflu într-o sală de pe Broadway, capitala acestui gen de spectacol. Chiar dacă, la noi, premiera a avut loc primăvara trecută (cea mondială, în 2006, la Viena), „Rebecca” (în două distribuţii!) se joacă efectiv cu casa închisă, cu zeci de scaune suplimentare pe culoarele laterale, iar fericiţii ajunşi în sală cunosc starea de fascinaţie, de miracol. Musical-ul de zile mari al lui Michael Kunze (libretist şi textier de faimă internaţională, câştigător, printre altele, al Premiului Grammy) şi Sylvester Levay (muzica şi orchestraţia) beneficiază de o excelentă simbioză artistică româno-ungară, fără de care nu s-ar fi ajuns la un asemenea succes. De la interpretarea uluitoare din punct de vedere vocal (Adina Sima - Doamna Denvers, debutanta Alexandra Crăescu - naratoarea „Eu”, viitoare doamnă de Winter, Florin Budnaru - Maxim de Winter, Vlad Robu - nebunul Ben, „piscurile” unei echipe extraordinare) la decorul fabulos creat de echipa maghiară (Balasz Horesnyi, Rita Velich - costume), în regia de clasă a lui Attila Beres, născut la Târgu-Mureş, licenţiat în matematică (la Cluj), regie (Târgu-Mureş) şi teatrologie (Bucureşti), ca, în ‘99, să se mute la Budapesta, unde a absolvit şi acolo Universitatea de Artă Teatrală şi Film, ca să explodeze în lumea musical-ului.
Add a comment

... În ultimii ani, pe scena românească a apărut „Uraganul Mălăele”, care mătură tot în cale, ca actor sau ca regizor. Cu har divin, gorjeanul ajuns la maturitate artistică, tinerelul din „De ce dormi, iubito?” (în ’81, cu regretata Anda Călugăreanu) reprezintă azi un titan al scenei, dezvoltând un umor de cinci stele în bufonerie sau în absurd. „Măscăriciul”, „Cafeneaua”, „Unchiul Vanea”, „Revizorul”, „Dineu cu proşti” şi, mai nou, „Femeia care şi-a pierdut jartelele” înseamnă doar câteva bijuterii din creaţia unui Artist de excepţie. Umorul lui Horaţiu Mălăele este debordant, molipsitor, mereu altceva. E suficient să urce pe scenă, să privească o clipă sala în stilul lui inconfundabil şi să irupă delirul de aplauze. Nimic nu-i gratuit, spre şuşă, ci e un ludic de rasă înnăscut, raţiunea şi sufletul reprezentând arpegiile unui mereu neliniştit creator de excepţie.
Add a comment

… Sunt actori de care te ataşezi de cum îi descoperi. Şi ai vrea să-i urmăreşti în fiecare săptămână, ca să vezi, prin jocul lor fabulos, viaţa mai bună şi mai frumoasă. Sanda Toma este unul dintre trimişii zeilor din Olimp pe pământ să ne înnobileze prin artă. Am văzut-o întâia oară, pe când îmi făceam ucenicia de spectator de teatru, prin anii ‘60, unde, oare, dacă nu la Teatrul de Comedie? Tot la Comedie am aplaudat-o şi ultima dată, acum vreo lună… Aceeaşi fermecătoare voce de cristal - o lecţie de dicţie, dinamism, ironie fină, inteligenţă şi sensibilitate.
Add a comment