Main menu

header

Călătoria cățelului, de fapt a cățeilor, continuă cu și mai multe explicații, doar că nu-l mai cheamă Toby, ci direct Bailey, iar regizor nu mai este Lasse Hallstrom, ci Gail Mancuso. Filmul e și mai sentimental, dar în mod bizar, și aproape inexplicabil, e și liniștitor. Ideea că patrupezii noștri se tot reîncarnează, ca să ne protejeze, și că la final îi reîntâlnim pe lumea cealaltă e una foarte duioasă. Povestea acum e ceva mai complexă, apărând și o problemă general valabilă, a bunicilor care ar vrea să fie mai mult în preajma nepoatei, mai cu seamă că deja îl pierduseră pe fiul lor, doar că mama e împotrivă, vrea să-și trăiască viața și să decidă și soarta celor din jur și dacă se poate fără niciun cuțu în casă. Dacă în ultima vreme în mai toate scenariile apare și un personaj de culoare, acum locul lui este luat de un fermecător asiatic, Henry Lau, respectiv Trend, iubitul din copilărie al lui C.J. (Kathryn Prescott), bunicii fiind mult mai faimoșii Dennis Quaid și Marg Helgenberger, iar văduva neconsolată, care mai și trage la măsea și distruge totul în jur, Gloria, este Betty Gilpin, care în realitate are doar 32 de ani, deci n-are cum s-o despartă o generație de progenitura ei de pe ecran, de 28… Noroc cu machiajul! Pe lângă faptul că rasele canine se schimbă și pare că te atașezi de fiecare în parte, cât să fie și pe toate gusturile, poate cel mai interesant e că se induce ideea că ar exista un dresaj special, prin care dintr-o simplă adulmecare ar fi în stare să detecteze cine este bolnav de cancer, ceea ce într-o fază incipientă ar fi, cel mai adesea, salvatoare. Nu ratați genericele finale pe care apar, cu poză și nume, care să vă inspire animăluțele de casă ale celor care au lucrat la această peliculă.

„Câinele, adevăratul meu prieten 2“

(„A dog’s journey“)

SUA, 2019

Regia: Gail Mancuso

Cu: Dennis Quaid, Josh Gad (vocea cățeilor), Marg Helgenberger, Kathryn Prescott, Johnny Galecki, Victoria Sanchez, Nancy Sorel, Jeff Roop, Betty Gilpin

Distribuit de: Vertical Entertainment