Main menu

header

cotnari wide

Ajunși la partea a doua și asigurați că va exista și o a treia, în 2020, cu un duel epic între Vrăjitorul Grindelwald și Profesorul Dumbledore, povestea e cam încurcată și relativ ilogică. Dumbledore a întinerit, firește fiind un prequel, și de la Richard Harris și Michael Gambon am ajuns la fermecătorul Jude Law, în jurul căruia se învârtește totul. La personaje negative îl avem pe Johnny Depp adesea de nerecunoscut și ținut relativ secret, până în ultimul moment, având în vedere că a fost și el acuzat de violență conjugală, prin urmare curentul #METOO era să-l piardă definitiv. E complicat pentru J.K. Rowling să se autodepășească după ce a creat fantasticul „Harry Potter” datorită (sau din cauza) căruia toți copiii vor să se facă magicieni. Vedeta principală este Eddie Redmayne, care, cu o baghetă fermecată, speră să iasă din orice încurcătură. Istoria e una ce pare fără de sfârșit.

Tina Goldstein seamănă mai degrabă cu un personaj din „Familia Adams”, dar încearcă cu orice preț să-și salveze partenerul, ceea ce ne face să devenim admirativi la adresa ei. Coproducția între zone geografice și rase cât mai diferite, ca să fie corect politic totul, se pierde în detalii nesemnificative. Cele mai simpatice rămân animăluțele, de unde și titlul, și poate că n-ar fi fost rău să fie mai prezente, și nu doar, aproape niște elemente de umplutură, o recuzită atașantă! Pe marile noastre ecrane rulează în varianta originală și în cea dublată. Spre final sunt scene înfricoșătoare, de sfârșitul lumii, probabil cât să mai furnizeze ulterior niște pacienți psihanaliștilor.

„Animale fantastice: crimele lui Grindelwald“ („Fantastic Beats: The Crimes of Grindelwald“)

Marea Britanie, SUA, 2018

Regia: David Yates

Cu: Katherine Waterston, Johnny Depp, Zoe Kravitz, Ezra Miller, Eddie Redmayne, Jude Law,

Colin Farrell, Samantha Morton

Distribuit de: Vertical Entertainment