Main menu

header

Un titlu foarte inspirat de film românesc. Regizor: Radu Jude, cel care a uluit o lume întreagă, cu un scurtmetraj adorabil: „Lampa cu căciulă”.
Povestea? Un puşti care merge cu tatăl său la oraş ca să repare un televizor. Realizatorul se pricepe la copii. Are un băieţel plin de energie, care, pe durata proiecţiei, a făcut curse în faţa rândului întâi, dar şi concurenţă serioasă acţiunii de pe ecran. Şansa mărturisită a autorului este că lucrează în publicitate. De acolo i-a venit ideea muritorului de rând care câştigă ceva prin tragere la sorţi şi apoi este obligat să-şi manifeste recunoştinţa. Ca să-i îmbie şi pe alţii să trimită, de exemplu, etichete după ce au băut tot felul de răcoritoare (fireşte nu foarte sănătoase). Asta ar fi povestea unu.
Povestea a doua este cea a adolescentei interpretate de Andreea Boşneag şi a conflictului său cu părinţii, care vor să-i vândă maşina abia câştigată. Dacă tonul abordat în familie (tatăl Vasile Muraru şi mama Violeta Haret Popa) n-ar fi unul extrem de supărător, ar fi putut fi o producţie fără cusur. Sigur că ar mai fi şi înjurăturile mai mult decât abundente ale echipei de filmare. În caz că facem însă abstracţie de ele, rămân nişte actori colosali, dintre care se detaşează Şerban Pavlu şi Andi Vasluianu. Culisele unei filmări sunt întotdeauna fascinante, mai ales pentru „civili”, dar şi pentru cei din interior. La Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, filmul a fost deja remarcat, dar şi la Festivalul de la Sofia.
Radu Jude s-a născut în 1977 şi se simte că a lucrat ca asistent la „Moartea domnului Lăzărescu”, căutând la rândul său să aducă în faţă actori pe nedrept mai puţin cunoscuţi. Grafic, strălucit afiş!

Cea mai fericită fată din lume

România, 2009
Regia: Radu Jude
Cu: Andreea Boşneag, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu, Alexandru Georgescu, Vasile Muraru, Luminiţa Stoianovici
Distribuit de Hi Film