Main menu

header

cotnari wide

Pe lângă Moș Nicolae și Moș Crăciun, poate că cel mai așteptat personaj de Sărbătorile care tocmai s-au încheiat a fost Tăurașul Ferdinand, care, dintr-un simplu scurtmetraj, ce-i drept adorabil, din 1938, a devenit un film de aproape două ore, de o inventivitate extraordinară. Ideea rămâne aceeași, este un animăluț pașnic, iubitor de flori parfumate și de iepurași neajutorați, care nu vrea cu niciun chip să intre într-o coridă. Și de unde în copilărie e crescut de o fetiță minunată și are chiar și un prieten, un cățel, cam gelos, la maturitate e dorit cu ardoare de un toreador, care e făcut să semene cu Salvador Dali și descinde dintr-o decapotabilă roșie. Mustăciosul îl vrea neapărat într-o înfruntare cu mulți spectatori pe Ferdinand, cel cu ochi albaștri.

Cu siguranță că vor fi mulți cei care vor decide să devină vegetarieni sau în mod sigur vor renunța la biftec, cel puțin deocamdată, mai cu seamă după ce vor descoperi scenele cu abatorul, supranumit și „Casa Toporului” (voit sau nu pronunțată în varianta dublată de Șerban Pavlu „Casa Poporului”!), unde sunt tranșate vitele nepregătite pentru luptă. Cel mai mare dușman al posesorului de coarne periculoase rămâne o albinuță, care îi va schimba soarta bietului Ferdinand, care, deși nu e elefant, ajunge într-un magazin de porțelanuri căruia îi face față, la început foarte spectaculos, doar că până și taurul se poate gâdila… Șansa sa vor fi niște prietenuți arici, iar capra știrbă, pe post de antrenoare și sfetnic, face toți banii. Spania este, ca de obicei, atrăgătoare, nu lipsesc castanietele și dansatorii de flamenco și nici străduțele înguste, cu arhitectură tipică. Muzica e antrenantă și lăsată cu textele în original și în varianta, altfel, dublată.

„Ferdinand“ SUA, 2017

Regia: Carlos Saldanha

Voci: John Cena, David Tennant, Carlos Saldanha, Jeremy Sisto, Bobby Cannavale, Boris Kodjoe, Daniela Bobadilla, Miguel Angel Silvestre, Kate McKinnon

Distribuit în România de:

Odeon Cineplex