Main menu

header

cotnari wide

Mare curaj să faci un remake când varianta inițială a fost aclamată și acceptată de însăși Agatha Christie. Ideea lui Kenneth Branagh de a-și atribui rolul lui Hercule Poirot nu e dintre cele mai fericite, pentru că deja toată lumea îl preferă pe David Suchet, care l-a întrecut până și pe legendarul Peter Ustinov (din „Moarte pe Nil”, pe care regizorul a dat de înțeles că ar vrea să-l refacă, în egală măsură). Johnny Depp pare destul de nefiresc în rolul victimei, deși s-ar vrea… mortal.

Ca de obicei, octogenara Judi Dench le fură show-ul tuturor, atrage privirile spectatorilor mai ceva ca un magician ori ca șarpele Ka și, prin urmare, totul pălește în jurul său. Sir Derek Jacobi, care a fost recent în România, la TIFF, pentru filmul lui Radu Mihăileanu, aici are un rol mai modest și e departe de fantasticul „Death Again”, unde avea același partener și regizor. Firește că ți se face poftă de călătoriile de altădată, cu un tren extrem de elegant, doar că o crimă greu de explicat te face să mai reflectezi. Drama se știe că e una foarte încurcată și toți par la fel de vinovați. În caz că ghiciți deznodământul fără să trișați, felicitări! Orientul Express ar fi trebuit să ajungă până în România, dar se împotmolește undeva pe drum, în zăpadă filmată din toate unghiurile posibile. Fascinantă rămâne scena prăjiturii din farfuria lui Depp, pe care o savurează tacticos, de parcă ar ști că e cina cea de pe urmă. Alte două personaje feminine par să stârnească mult mai bine interesul: Michelle Pfeiffer și Penelope Cruz.

„Crima din Orient Express“ („Murder on the Orient Express“)

SUA, 2017

Regia: Kenneth Branagh

Cu: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Daisy Ridley, Judi Dench, Penelope Cruz, Kenneth Branagh, Willem Dafoe

Distribuit în România de

Odeon Cineplex