Main menu

header

De mult n-am mai văzut un film care să aibă atâta umor și rafinament în același timp, de la foarte elegantele costume bărbătești, inclusiv cele mai sofisticate detalii, ca de exemplu ramele de ochelari (poate și unde Firth a jucat în „A Single Man”, al lui Tom Ford, creator optician și nu doar de optică filmică), și cu una dintre lentile neagră, ca să amintească, pentru cunoscători, de marii regizori ai Vârstei de Aur, cu un ochi acoperit, deși cu o viziune genială, de la John Ford la Fritz Lang, ori de Alain Delon în „Ghepardul” sau de Tom Cruise în „Valkyrie”. Acum e rândul romanticului și mereu sofisticatului Colin Firth, mentorul din episodul precedent!

Dar și cât kitsch, de care ne învață să ne dezbărăm, la Poppy (Julianne Moore), cumplita obsedată de anii ’50 și care creează un Viva las Vegan (de la Las Vegas, alt simbol al prostului gust, dar care atrage ca un magnet), o zeflemea la adresa exceselor alimentare în sens invers, în direcția asta, care mai nou constat că au apărut până și la hrana pentru patrupede! Băutura și drogurile sunt blamate subtil și o dementă vrea să vină de hac lumii și-și creează până și câini roboți, că nu mai are încredere în fiare, și un antidot miraculos. Intră din nou în joc personajul lui Mark Strong (care a jucat și la Nae Caranfil, în „Closer to the Moon”), pe care se poate bizui tânărul Taron Egerton. Și ce automobile! Și ce muzică! Da: e chiar Elton John! Nu-i o sosie, ca la Elvis! Și ce umbrele! Și ce cascadorii! Și, în plus, ca bonus, agentul Tequilla: Channing Tatum, care-i dublează vocea lui Florin Piersic Jr în serialul de succes „Comrade Detective”, turnat la Castel Film, care tocmai și-a aniversat un sfert de veac și 250 de producții!

„Kingsman 2: Cercul de aur“ Marea Britanie/SUA, 2017

Regia: Matthew Vaughn

Cu: Taron Egerton, Channing

Tatum, Mark Strong, Julianne Moore, Halle Berry,

Colin Firth și Jeff Bridges

Distribuit de Forum Films