Main menu

header

cotnari wide

Vă era dor de un film cu gemeni, alb și negru, la suflet și la port (voce Steve Carell)? Stil Lolek și Bolek, după inspirata adaptare românească. Bonus o nevestică, pe modelul lui Olive Oyl, din Popeye, dar și o fostă vedetă tv în copilărie, Balthazar Bratt, care nu-și poate depăși frustrarea statutului de ieșit din actualitate și atunci, ca să fie băgat în seamă, face tot felul de isprăvi, și mai cu seamă fură un diamant gigantic! O șefă megaafurisită îl dă afară pe bietul Gru și, din solidaritate, Lucy (cu care face cuplul „Drucy”, aluzie la ex-„Brangelina”) își dă demisia (mai ceva ca Renée Zellweger în Jerry Maguire, care se duce după Tom Cruise).

Minionii sunt în continuare adorabili, pe limba lor, pe care nimeni n-o pricepe, dar toată lumea o deduce și sunt disperați că Ticălosul a luat-o pe calea cea bună! Dacă prindeți varianta în versiune originală, să știți că mamei celor doi monstruleți, unul chel și unul pletos, îi dă glas Mary Poppins, alias Julie Andrews. O coproducție parțial europeană, cu Studiourile Universal la cârmă, unde toate aceste personaje sunt extrem de prezente în parcul lor de distracții. Francezii își spun cuvântul și li se simte stilul rafinat! Pierre Coffin (care spune și replicile gălbejiților) și Kyle Balda sunt un duo creator imbatabil, de un haz nebun! E o peliculă în 3D, iar pentru minorii încă nealfabetizați e și dublată! Muzica e trăsnet, chiar dacă mai de prin anii ’80, de pe casete audio! Arma fatală: gumă de mestecat roz! Și ceva lupte marțiale! Plus obrăzniciile mutanților ochioși! Un început ideal de vacanță!

„Despicable Me 3“ („Sunt un mic ticălos 3“)

SUA / Franța 2017

Regia: Pierre Coffin și Kyle Balda

Voci: Steve Carell, Pierre Coffin, Kristen Wiig

Distribuit de RoImage 2000