Main menu

header

Dacă anul trecut Iñárritu lua Oscarul pentru „Birdman”/„Omul Pasăre”, acum a schimbat total registrul și din lumea zbuciumată sufletește, a teatrului, a ajuns la cea zbuciumată la propriu a sălbăticiei, în vremuri vitrege și anotimp aidoma, într-o Americă a contradicțiilor în natură, pornind de la o întâmplare adevărată (chiar dacă pare inventată) a unui tip mai tare ca Rasputin, care nu piere, inclusiv din disperarea de a se răzbuna, cu orice preț. DiCaprio are șansa nu numai a unui Oscar, ci și de a rămâne pentru multă vreme în memoria colectivă a cinefililor, cu acest Hugh Glass, ce pare mereu înviat din morți, ca să-și ia revanșa, în fața unui tip necruțător, interpretat de un alt nominalizat la mult râvnitele premii: Tom Hardy. Pelicula este de o mare sensibilitate pe lângă anumite scene absolut înspăimântătoare, dar care își găsesc perfect locul în scenariu. Pieile roșii sunt pentru prima dată prezentate obiectiv: nici mai bune, nici mai rele decât au fost. Natura e crudă și splendidă simultan, intrigile nu țin seama de timp, iar pericolele sunt la tot pasul. Eroismul prinde alte fațete, iar puterea de supraviețuire dă speranțe și după vizionare. Inspiră. Momentele romantice, precum despărțirea de viață, printr-un suflet-pasăre care-și ia zborul, iubirea fără margini față de nevastă și fiu, întregesc o istorie care poate părea sumbră, dar este și extrem de intensă. Globurile de Aur au fost ultrameritate. Așteptăm verdictul din noaptea de 28 spre 29 februarie, în acest an bisect, când Academia de peste Ocean decide, în direct pe Digi24 și DigiFilm.

„The Revenant: Legenda lui Hugh Glass“

(„The Revenant“)

SUA, 2015

Regia: Alejandro González Iñárritu

Cu: Leonardo DiCaprio, Tom Hardy, Will Poulter, Domhnall Gleeson, Lukas Haas, Brendan Fletcher, Kristoffer Joner, Paul

Anderson, Robert Moloney

Distribuit în România de

Odeon Cineplex