Main menu

header

115 minute de scene fierbinți, ultrafierbinți, din fericire intermediate de ecran, dar care entuziasmează publicul, dispus să aplaude, ca la teatru, la finalul proiecției. Channing Tatum se întoarce după ce a demonstrat la cei 35 de ani ai săi că poate face filme extrem de diferite de la „Foxcather”, ultracomentat la Cannes, la vocile din animațiile „Cartea vieții”, „The Lego Movie” (unde e chiar Superman), ori „Familia Simpson”, spectatorii rămânând însă cu nostalgia unei comedii polițiste: „21 Jump Street”, urmat de „22” și în curând de „23”. De data asta regia nu-i mai aparține lui Steven Soderbergh, ci unui producător cu precădere, Gregory Jacobs, care investește în producții de mare succes, ca să poată face filme extrem de rafinate precum „Behind the Candelabra” - Viața lui Liberace, cu Michael Douglas.

Tulburător a fost că am recunoscut Studiourile Warner Bros., pe care tocmai le-am vizitat la Los Angeles și care apar în primele scene, când încă Mike mută mobilă. În plus unul dintre co-finanțatori este RatPac, care a susținut masiv și „Chuck Norris vs Comunism” al Ilincăi Călugăreanu.

Colecția de mușchi lucrați (la purtător) și evident arătați în prim plan și în mișcare pare să ascundă o oarecare invidie față de seniorul Arnold Schwarzenegger, care a început ca Mister Univers și continuă, cu brio, ca Terminator… SEXagenar.

Și firește că era absolut necesar să fie ceva fete în franciza asta (căci e deja partea a doua și probabil că o să mai urmeze), două neveste celebre, în realitate, sunt pe generic, Jada Pinkett Smith (a lui Will) și Amber Heard deja Depp (a râvnitului Johnny ), plus o vedetă, care făcea furori acum 25 de ani: Andie MacDowell din „Sex, minciuni și casete video” și mai apoi din „Patru nunți și o înmormântare”! E de mirare că XXL n-a apărut de Sf. Valentin, dar erau ocupați cu marea păcăleală: „50 Shades of Grey”/„50 de umbre ale lui Grey”!

„Magic Mike XXL“

SUA, 2015

Regia: Gregory Jacobs

Cu: Channing Tatum, Matt Bomer, Kevin Nash, Adam Rodriguez, Joe Manganiello, Jada Pinkett Smith, Amber Heard Depp, Stephen Boss

Distribuit de:

Freeman Entertainment