Main menu

header

Foarte așteptatul „Fast and Furious” a spulberat realmente orice concurență la casele de bilete. Cozi mai ceva ca la „Avatar”, dar ce-i drept e mai bun decât experimentul IMAX 3D al părintelui „Titanicului” filmat de James Cameron. De astă dată, regizor este un malaiezian, James Wan, care a păstrat cam aceeași distribuție, din care Vin Diesel și Dwayne Johnson chiar ne îndeamnă într-un anunț cu haz, personalizat pentru România, prezentată înaintea începutului proiecției, să venim să vedem un film în care cel mai important lucru e că joacă… ei. Firește că lucrurile stau puțin diferit, în sensul că marea atracție este răposatul Paul Walker, care a debutat în televiziune cu „Tânăr și neliniștit” și care a murit, într-un dramatic accident de mașină, la 30 noiembrie 2013, nefiind el la volan, iar pe ecran dând dovadă de un talent colosal în a conduce bolizi nestăpâniți. Trama în sine este una banală. S-a mai văzut! Răzbunarea fratelui unui răufăcător, Jason Statham, care nu se dă înapoi de la nimic spre a-și atinge scopul. Ca să dea impresia că toate secvențele cu Walker au fost deja filmate înainte de sfârșitul său prematur, s-au folosit body double, machiaje sofisticate, recreeri pe calculator și chiar și frații actorului. În final, publicul aplaudă ca la teatru, în memoria carismaticului Paul.

La ordinea zilei sunt dronele, bicepșii și tatuajele. O scenă pe care unii cinefili au considerat-o de benzi desenate, spargerea ghipsului cu mușchii brațului, nu va fi ușor uitată! Remarcile referitoare la spitale, unde mâncarea e infectă, și la televizor, unde se dau doar seriale vechi (ca și cum ar fi un canal exclusiv pentru pacienți), nu sunt departe de adevăr. O surpriză este și prezența lui Kurt Russell, care arată cam ca o stafie, chiar dacă nu e încă, și va rămâne de neuitat în „Overbord”/„Amnezie cu surprize”, unde joacă alături de partenera sa, inclusiv de viață: Goldie Hawn. Culmea și în scenariul din „Furios şi iute 7”, Michelle Rodriguez de astă dată își pierde vremelnic memoria!

„FURIOS ŞI IUTE 7“

(„FAST AND FURIOUS 7“)

SUA, 2015

Regia: James Wan

Cu: Dwayne Johnson, Jason Statham, Paul Walker, Vin Diesel, Gal Gadot, Michelle Rodriguez, Jordana Brewster, Tony Jaa, Kurt Russell

Distribuit de: Ro Image 2000