Main menu

header

cotnari wide

  Este sărbătoarea Crăciunului şi nimic nu e mai firesc decât să facem o scurtă incursiune în lumea reţetelor vechi ca sfânta sărbătoare. Spectaculoase şi gustoase, reţetele speciale pe care vi le prezentăm acum sperăm să vă aducă farmecul pe care îl aveau în momentul în care au fost inventate.

Cina Crăciunului

  Preparată cu cinste în orice casă de creştin, „Cina Crăciunului”, udată cu un pahar cu vin vechi, ne readuce în atmosfera sărbătorii de altădată. Luăm o bucată de antricot fără os sau pulpă de porc pe care o aşezăm frumos într-o cratiţă, împrejmuind-o cu un cârnat proaspăt. Adăugăm zeamă de varză şi mirodenii şi punem la cuptor. Când e gata, fiecare membru al familiei primeşte câte o bucată de friptură, una de cârnat şi mămăliguţă aburindă. Legenda spune că, dacă mănânci din aceeaşi farfurie cu cineva, vei fi foarte legat de acea persoană şi veţi împărţi necazuri şi bucurii.

Pâinea anului

  De următorul preparat, intitulat sugestiv „Pâinea anului”, se leagă prevestirea viitorului. Pâinea „fermecată” este mare şi rotundă, fiind „împodobită” cu diferite semne. La început se fac două suluri foarte subţiri din aluat, ce se pun în formă de cruce pe suprafaţa pâinii. Următoarea etapă, spun bătrânii, este aşezarea pe fiecare sfert format de cele două suluri de aluat, de flori, crenguţe şi… păsări din aluat, ultimele având ochii din boabe de fasole. Se coace în Ajunul Crăciunului, apoi se aşază pe o masă pe care s-a aşezat fân şi se acoperă cu un colţ al feţei de masă. Pâinea, ce simbolizează trupul Mântuitorului Iisus, se ţine acolo până în dimineaţa Anului Nou, când gospodina casei face semnul crucii şi taie pâinea în patru. Primul sfert este dăruit copiilor urători, împreună cu o cană cu lapte îndulcit cu miere. Al doilea sfert îl vor primi animalele din gospodărie, iar jumătatea rămasă va fi consumată de cei ai casei, pe stomacul gol.

Crăciuneii reprezintă jertfa divinităţii

  Pregătiţi din aluat dospit, Crăciuneii sau colacii de Crăciun, în formă de stea sau de potcoavă, sunt făcuţi cu tot sufletul, pentru a fi dăruiţi colindătorilor împreună cu un bănuţ sau oferiţi de pomană pentru sufletul celor trecuţi în lumea drepţilor.
Ingrediente: două kilograme de făină, 125 ml ulei, 100 g drojdie, o linguriţă cu zahăr, un praf de sare, apă cât cuprinde aluatul.
Mod de preparare: punem drojdia într-o ceşcuţă cu apă caldă, apoi făina şi facem loc pentru zahăr, drojdie, ulei şi apă. Se frământă o jumătate de oră şi se lasă la dospit încă pe atât. Se întinde aluatul, având grijă să fie complet întins, fără denivelări, se împleteşte, se presară făină în tăvi şi se aşază la dospit. Se pun colacii în cuptorul încins şi se lasă la foc potrivit timp de o oră, ca să se rumenească. După ce se scot din cuptor se ung cu apă cu zahăr.

Pogăcele cu jumări

  Este deja subiect de basm talentul culinar al bunicilor noastre, iar reţeta pe care v-o prezentăm în continuare pare că are într-un colţ şi „autograful” acestora. Preparatul poartă denumirea de pogăcele cu jumări.
Ingrediente: 500 g jumări de porc, cinci ouă, o ceaşcă de apă, 800-850 g făină, 50 g drojdie de bere, sare, susan.
Mod de preparare: se trec jumările prin maşina de tocat, apoi se combină cu făină, patru ouă şi drojdia dizolvată în apă călduţă. Se pune un praf de sare, apoi se frământă aluatul până devine elastic. Se întinde o foaie de 5 mm grosime, din care se taie bucăţi folosind o formă specială de prăjituri. Se dau bucăţile de aluat prin oul rămas, apoi se trec prin susan şi se aşază într-o tavă unsă cu untură sau margarină. Se lasă la dospit un sfert de oră, apoi se coc la foc moale, până se rumenesc. În unele zone ale ţării, pogăcelele cu jumări sunt cel mai căutate de colindători, datorită gustului lor extraordinar.

Vin fiert, la gura sobei

  „Să bei din căni de lut cu gura strâmtă vinul fiert, dulce şi tare ce se transformă parcă într-un lichior devine o adevărată capodoperă”, spunea regretatul Radu Anton Roman. Iar când lucrul acesta se întâmplă la gura sobei, în sfânta zi a naşterii lui Iisus, vei simţi cu adevărat căldura Crăciunului de altădată.
Ingrediente: un litru de vin, un praf de scorţişoară, zece cuişoare, cinci linguri cu miere şi zece boabe de piper.
Mod de preparare: puneţi la fiert, într-o oală din tablă subţire, vinul, piperul, cuişoarele şi scorţişoara. Când ies primii aburi, adăugaţi mierea şi amestecaţi, apoi la primul clocot, luaţi oala de pe foc şi acoperiţi-o.
Poftă bună de Crăciun!
Carmen Ciripoiu