Main menu

header

815 26 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Autoare a unei cărți de bucate și pasionată de bucătăria savuroasă, dar sănătoasă, îndrăgita actriță Kate Hudson propune un meniu de petrecere cu gustări delicioase, cu un aspect îmbietor și care respectă toate regulile îmbinării dintre gust, aport de nutrienți și beneficii pentru siluetă.

Filet mignon cu usturoi

815 26 2 Ingrediente: 8 căței de usturoi, 1 lingură cu ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper, pătrunjel, filet mignon feliat, pâine.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius și se unge o tavă cu puțin ulei de măsline. Într-un bol se amestecă usturoiul, uleiul, zeama de lămâie, sarea, piperul și pătrunjelul, care se mixează până devin o pastă, din care se lasă deoparte o treime. Carnea se freacă cu pasta de usturoi pusă separat, apoi se introduce în cuptor, unde se menține 20 de minute, apoi se scoate și se lasă acoperită cu folie de aluminiu, la temperatura bucătăriei. Se reduce temperatura cuptorului la 170 de grade Celsius, se ung felile de pâine cu pasta de usturoi și se lasă la copt circa șapte minute, după care se scot, se taie în jumătăți, se pune câte o felie de carne pe fiecare, apoi se presară deasupra piper.

Creveți cu andive

815 26 3Ingrediente: 32 de creveți, 1 conservă cu năut, 1/2 ceșcuță cu iaurt grecesc, 1 ceșcuță cu pătrunjel proaspăt, 1 lingură cu zeamă de lămâie, frunze de mentă proaspătă, 1 cățel de usturoi, 1/4 linguriță cu chimen, sare, piper Cayenne, 2 linguri cu apă, andive, mărar, hummus.

Mod de preparare: într-o oală se pune apa la fiert, se adaugă creveții și se lasă cinci minute, se scurg și se răcesc sub jet de apă. Într-un blender se mixează năutul, iaurtul, pătrunjelul, zeama de lămâie, usturoiul, mărarul, chimenul și piperul, până se transformă într-o pastă. Pe fiecare frunză de andive se pune puțin hummus, deasupra se plasează un crevete și se ornează cu puțin mărar.

Frittata cu asparagus

815 26 4Ingrediente (pentru 10 porții): 12 ouă mari, 1/2 linguriță cu sare, 1/2 linguriță cu piper, 1 ceșcuță cu cașcaval ras, 110 g prosciutto tăiat, 2 linguri cu ulei de măsline extravirgin, 1 ceapă albă mică, tocată, 1 legătură de sparanghel, tăiat bucăți, 1 ceșcuță cu mazăre dulce.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 190 de grade Celsius. Într-un vas se bat ouăle cu două linguri cu apă, apoi se adaugă cașcavalul, sarea și piperul. Într-o tigaie largă se încălzește uleiul, se călește ceapa timp de două minute, se pun sparanghelul și mazărea, sare și piper, se mai lasă patru minute, după care se toarnă amestecul de ouă. Se lasă pe flacără timp de trei minute, apoi se introduce vasul în cuptor timp de zece minute. Când este gata, se desprind ușor marginile și se lasă frittata să alunece pe platoul de servit, unde se porționează după preferințe.

Salată mexicană în straturi

Ingrediente: 1 conservă cu mazăre, 1/2 ceșcuță cu brânză mexicană, 1 lingură cu taco tăiat, 3/4 ceșcuță cu smântână degresată, 3/4 ceșcuță cu guacamole, 1 ceșcuță cu sos salsa, 1/2 ceșcuță cu felii de ardei gras roșu, tocat, 1/2 ceșcuță cu ceapă tocată fin, coriandru proaspăt.

Mod de preparare: în mici vase de sticlă se așază succesiv 2 linguri cu amestec de mazăre cu taco, peste care se pune 1 și 1/2 lingură cu smântână, aceeași cantitate de guacamole, 2 linguri cu salsa, 1 lingură cu brânză, 1 lingură cu felii de ardei, 1 lingură cu ceapă. Se ornează cu coriandru proaspăt.

Tarte cu brânză de capră

815 26 5Ingrediente: aluat pentru 30 de minitarte, 1,2 ceșcuță cu brânză moale fără grăsime, 1 albuș, 2 linguri cu miere, 2 linguri cu făină albă, 2 mere feliate, 1/2 ceșcuță cu gem la alegere, 1 vârf de cuțit cu condimente combinate, 2 lingurițe cu frunze de mentă proaspătă, tocate.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 170 de grade Celsius. Într-un vas se mixează brânza, făina, albușul, mierea, apoi amestecul se pune pe fiecare formă de aluat de tartă, după care tava se dă la cuptor timp de 15 minute. Într-o tigaie se combină mărul, gemul, condimentele și se mențin pe flacără medie până se omogenizează, apoi se lasă la răcit. Înainte de servire, fiecare tartă se acoperă cu o lingură cu amestec de mere și gem. Se ornează cu mentă.

Roșii cherry umplute cu bacon

Ingrediente: 24 de roșii cherry, fără semințe, 1/2 ceșcuță cu brânză frământată, 4 felii de bacon fript, crocant, tăiat bucățele, 1 lingură cu cozi de ceapă verde tocate.

Mod de preparare: roșiile se taie, se înlătură semințele și se umplu cu brânză, peste care se aşază bacon și la final ceapă verde.

Prăjituri cu migdale

815 26 6Ingrediente: 2/3 ceșcuță cu migdale prăjite, 1 și 1/4 ceșcuță cu făină, 1/2 lingură cu bicarbonat de sodiu, 1/2 linguriță cu ghimibir ras, sare, 1/3 ceșcuță cu zahăr, 1/4 ceșcuță cu zahăr brun, 6 lingurițe cu unt, la temperatura camerei, 1 ou mare, 1/2 linguriță cu extract de migdale, 1/3 ceșcuță cu marmeladă de portocale.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Migdalele se râșnesc (sau se taie mărunt), apoi un sfert din cantitate se pune într-un bol cu făina, bicarbonatul de sodiu, ghimbirul și sarea. Separat, se mixează zahărul cu untul, oul și extractul de migdale, apoi, când s-au omogenizat, se completează cu amestecul de făină. Cu ajutorul unei linguri, se așază în tavă tapetată cu hârtie bile de aluat tăvălite pe rând în migdalele lăsate deoparte. Se coc timp de cinci minute, apoi se scot și se formeză câte o adâncitură în fiecare prăjitură, după care se reintroduce tava la cuptor, pentru alte cinci minute. Când s-au rumenit, prăjiturile se scot, se lasă să se răcească în tavă, apoi în fiecare adâncitură de pune gem de portocale.

Brioșe cu cacao și banane

815 26 7Ingrediente: 3/4 ceșcuță cu făină, 1/3 ceșcuță cu cacao pudră, 1 linguriță cu praf de copt, 1 linguriță cu bicarbonat de sodiu, sare, 3 banane pasate, 1/4 ceșcuță cu iaurt grecesc fără grăsime, 1/3 ceșcuță cu zahăr, 1 ou mare, 1 linguriță cu extract de vanilie, 5 linguri cu fulgi de ciocolată. Pentru ornat: 1 ceșcuță cu frișcă light, 3 linguri cu unt de arahide.

Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Într-un vas se amestecă făina, cacaua, praful de copt, bicarbonatul și sarea. În alt bol se combină ingredientele umede - iaurtul, zahărul, bananele, oul și extractul de vanilie. Se pun laolaltă cele două formule, se amestecă ușor, apoi se încorporează fulgii de ciocolată. Se pregătesc formele de brioșe, care se umplu pe rând cu aluat și se coc timp de 14 minute, apoi se scot și se lasă la răcit la temperatura camerei pentru o oră. La final, se ornează brioșele cu amestecul de frișcă și unt de arahide, mixat până la omogenizare.