Main menu

header

774 26 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Oferă savoare paharului cu apă, însă lămâia are multe alte întrebuințări pe care nu le știați. Ce ar fi să încercați niște preparate absolut senzaționale, din care să nu lipsească lămâia? Sigur vor fi satisfăcute toate gusturile.

Piept de pui cu lămâie la cuptor

Ingrediente: 700 g piept de pui, 50 g făină albă, 70 g unt cu minimum 82% grăsime, 30 ml ulei, 1 lămâie medie, 200 ml lapte gras, 100 g smântână pentru gătit, sare și piper după gust.

Mod de preparare: tăiați pieptul de pui astfel încât să obțineți felii de 0,5 cm grosime, apoi condimentați-le cu sare și piper. Pieptul de pui se dă prin făină și se prăjește în unt amestecat cu ulei. Atenție! Pentru a obține o carne fragedă și suculentă, aveți grijă ca tigaia să fie bine încinsă. Tăiați lămâia în felii groase de 0,5 cm, apoi le trageți ușor în puțin unt, 20 de secunde pe fiecare parte, la foc mediu. Strecurați grăsimea rămasă de la prăjitul feliilor de piept, adăugați untul în care ați prăjit lămâile, dar și făina rămasă după ce ați dat puiul prin ea. Adăugați laptele și smântâna și lăsați să fiarbă câteva minute până observați că sosul se îngroașă. Ulterior, adăugați feliile de pui, cele de lămâie și mai fierbeți câteva minute, apoi serviți.

Vițel cu sos de lămâie și usturoi

774 26 2Ingrediente: 4 bucăți de vițel, 4 linguri cu muștar, 1 lămâie tăiată în felii foarte subțiri. Pentru sos: 1 căpățână de usturoi, 150 ml supă de pui, zeama de la 1/2 lămâie, 2 lingurițe cu amidon, sare și piper după gust.

Mod de preparare: spălați viţelul, apoi înfășurați în folie de aluminiu și lăsați la cuptor pentru 45 de minute, până când se înmoaie. Într-o cratiță, se amestecă supa cu zeama de lămâie și se bate repede cu amidonul. Se amestecă rapid și usturoiul copt. Se asezonează după gust, se pune la fiert la foc potrivit și se fierbe până când sosul s-a îngroșat puțin. Se încinge o tavă tip grătar la foc potrivit. Se ung bucățile de vițel cu muștar, se ornează fiecare bucată cu trei felii de lămâie, apoi se pun la prăjit până când carnea este pătrunsă. Se servește cu cartofi natur.

Paste cu lămâie și capere

774 26 3Ingrediente: 300-400 g paste făinoase (rigatoni, melci, tagliatelle), 15 roșii cherry, 2 linguri cu capere, 1 mână cu busuioc proaspăt, 100 g cașcaval tăiat cubulețe, 1 lingură cu coajă rasă de lămâie, sucul unei jumătăți de lămâie, 1/2 ceșcuţă cu ulei de măsline, sare, piper proaspăt măcinat (opțional).

Mod de preparare: pastele fierte se amestecă bine cu frunzele de busuioc, roșiile cherry tăiate pe jumătate, coaja și sucul de lămâie, cubulețele de cașcaval, caperele și uleiul. Pentru diversificare, se poate pune și ton bine scurs de ulei.

Miel pe grătar, marinat în lămâie, miere și mentă

774 26 4Ingrediente: carne de miel, 120 ml ulei de măsline, 120 ml zeamă de lămâie, 120 ml vin, 60 ml miere, 2 linguri cu rozmarin proaspăt tocat, 3 linguri cu mentă proaspăt tocată, 4 căței de usturoi tocați, 1 linguriță cu sare, piper după gust.

Mod de preparare: amestecați uleiul de măsline cu zeama de lămâie, vinul, mierea, ierburile, usturoiul, sarea și piperul. În această marinată se introduce fiecare felie de carne, se pune într-un bol, apoi se toarnă restul de marinată. Acoperiți și introduceți la frigider pentru patru ore. Încingeți bine grătarul. Scoateți feliile de carne din marinată, lăsați usturoiul și ierburile pe carne, apoi aruncați marinata. Coaceți feliile de miel pe grătarul încins, la foc mediu, în jur de cinci minute pe fiecare parte, până când se rumenesc. Curățați ceapă verde, presărați cu puțină sare și piper, stropiți cu ulei de măsline, apoi coaceți la grătar până se rumenește.

Piept de curcan în sos de lămâie, muștar și vin

774 26 5Ingrediente: 1 kg piept de curcan, zeama de la două lămâi, 100 ml ulei de măsline, 2 linguri cu muștar franțuzesc, 2 lingurițe rase cu cimbru, 2 lingurițe cu busuioc, 6 căței de usturoi, 150 ml vin alb, sare, piper.

Mod de preparare: cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Se spală pieptul de curcan și se curăță de grăsime sau de pieliță. Se crestează pe alocuri, se freacă cu sare și piper, apoi se pune într-un vas yena. Se amestecă într-un bol muștarul franțuzesc cu boabe, uleiul de măsline și usturoiul pisat. Adăugați și cimbrul și busuiocul, sucul de lămâie și vinul. Se amestecă sosul din nou și apoi se adaugă peste pieptul de curcan. Vasul se acoperă cu o folie de aluminiu și se introduce la cuptor. După 25 de minute, micșorați focul la 180 de grade și lăsați încă 25 de minute. Se scoate folia pentru a se rumeni carnea. După alte 15 minute, se scoate carnea și se lasă puțin să se răcorească, apoi se așază pe farfurie și sosul într-o sosieră.

Chec cu lămâie și mac

774 26 6Ingrediente: 125 g unt topit la bain-marie, 250 g zahăr, 325 g făină, 4 ouă, 1 plic cu praf de copt, esență de lămâie, 1 lingură cu mac. Sirop: 100 ml apă, 200 g zahăr, sucul de la două lămâi.

Mod de preparare: untul topit se mixează cu zahărul până devine cremos, apoi se încorporează ouăle, se adaugă esența și se omogenizează. Separat amestecați făina cu praful de copt și semințele de mac și se toarnă peste restul compoziției. Mixați bine și puneți într-o formă de cozonac tapetată cu hârtie de copt. Introduceți la cuptor pentru aproximativ 40 de minute. Când prăjitura mai are zece minute de stat la cuptor, se realizează siropul, amestecând într-un ibric toate ingredientele, apoi se lasă la fiert pentru câteva minute. Când checul este gata, înțepați cu o scobitoare în mai multe locuri, apoi turnați siropul fierbinte. Lăsați în formă să se răcească, după aceea așezați-l pe un platou.

Dulceață de lămâie

774 26 7Ingrediente: 1 kg lămâi galbene, 1 kg zahăr.

Mod de preparare: spălați bine lămâile, tăiați în două și scurgeți puțin din zeamă, scoateți sâmburii, apoi tăiați în felii subțiri. Puneți într-un vas, acoperiți cu apă și lăsați la macerat pentru 48 de ore, schimbând apa o dată la cinci ore. Ulterior, scurgeți într-un vas în care ați pus zahăr și puneți la fiert pentru câteva ore, până constatați că s-a format un sos dens. Depozitați în borcane curate, apoi închideți ermetic.

Dorada cu sos de lămâie

774 26 8Ingrediente: 2 dorada, sare, piper negru, proaspăt măcinat, 1 lămâie, 1 ardei iute roșu, 1 cățel de usturoi, 2-3 linguri cu ulei de măsline extra virgin, 1 linguriță cu zahăr, 3-4 fire de pătrunjel proaspăt, câteva felii de lămâie, pentru ornat frunze proaspete de pătrunjel.

Mod de preparare: curățați bine dorada, apoi spălați în mai multe ape. Sărați și piperați. Așezați pe o tavă căptușită cu folie de aluminiu, ungeți cu puțin ulei și introduceți la cuptor. Între timp se rade coaja de lămâie, stoarceți sucul și tocați feliile, după ce ați îndepărtat membranele. Tăiați rondele jumătatea inferioară a ardeiului iute și puneți deoparte pentru ornat. Jumătatea superioară se curăță de semințe și se toacă mărunt. Se pisează apoi împreună cu usturoiul și puțină sare. Încingeți ulei în tigaie, adăugați lămâia tocată, sucul de lămâie, zahărul și mixtura de ardei iute și usturoiul. Gătiți, amestecând bine până ce se dizolvă zahărul. Luați tigaia de pe foc, adăugați pătrunjel tocat și amestecați bine. Dorada se pune pe farfurii calde, stropită cu sos de lămâie. Se ornează cu frunze de pătrunjel și feliuțe de lămâie.