Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

573 31 1Jucam la Teatrul „Constantin Tănase” de mai mulţi ani, şi într-o bună zi am primit invitaţia de a intra în distribuţia unui spectacol „Brecht” la Teatrul de Comedie. Propunere foarte tentantă, dar şi riscantă. Revista cere prezenţă zilnică în repertoriu, şi ideea de a juca la Teatrul de Comedie mă obliga să mă mut cu totul acolo. Părerile erau împărţite. La „Tănase” eram cum s-ar spune „regină” şi aproape indispensabilă. Nu uitaţi că îl aveam alături pe Puiu, cel mai bun scriitor al genului. Ei bine, el a fost acela care m-a încurajat să fac pasul: vei juca marele repertoriu şi în acelaşi timp poţi juca vara la Grădina „Boema”. Şi aşa am făcut. Adio vacanţe, adio plimbări! Dar a fost minunat. Aici, la Teatrul de Comedie, am avut norocul să-l cunosc pe minunatul Mircea Albulescu, inteligent, fermecător, dotat de Dumnezeu cu harul pentru a deveni un mare actor. Iorgu, noi aşa îi spuneam, era o bogăţie de om. Dispus oricând să te ajute, să te înveţe cu atenţie şi tandreţe, fără să te simţi umilit. Dacă vorbim despre actor modern, atunci el a fost acela. Avea o ştiinţă unică de a uni sensibilitatea cu tehnica spectacolului. Putea fi şi eroul, şi regizorul momentului artistic. Era perfect. Avea darul de a-şi păstra mintea limpede chiar şi în cele mai încărcate scene, pentru a-i indica operatorului, inginerului de sunet, cameramanului tot ce trebuia făcut. Cu două săptămâni înainte de a pleca dintre noi m-a sunat: „Steluţo, mi-e dor de tine, opreşte-mi şi mie un loc la spectacol”. Ne-a ascultat cu interes, ne-a aplaudat şi, după spectacol, în drum spre casă, ne-am făcut mărturisiri. Vorbele sale mi-au umplut inima de bucurie, să te laude Iorgu era ceva! Ne-am despărţit râzând, şi abia acum mă gândesc că era parcă un adio. Când s-a prăpădit Gigi Dinică, cineva spunea că a muncit prea mult şi că a fost exploatat. şi Mircea a răspuns: „Un actor trebuie să moară pe scenă”. Şi uite că, deşi era de mult timp bolnav, a jucat până în ultima clipă fără să se menajeze, pentru că asta era menirea sa. A mai plecat un titan, învăţător al sufletelor noastre...
573 31 2

Add comment


Security code
Refresh