Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

565 31 1E adevărat că este un mare noroc. Oricât ai fi de talentat, ai nevoie să te îndrume un om cu experienţă, cu pricepere, care-ţi vede calităţile şi ştie să ţi le dezvolte. De multe ori am asemănat acest lucru cu o grădină de flori, una sălbatică, unde plantele tot frumoase sunt, dar cresc la întâmplare, şi o grădină aranjată de un florar priceput. Într-o clasă de actorie eşti sub îndrumarea unui profesor şi a unuia sau doi asistenţi. La clasa mea de actorie condusă de un mare actor pe care nu şi-l mai aminteşte nimeni (asta-i profesia noastră de fluturi), domnul A. Pop Marţian, am avut trei asistenţi. Capacităţi remarcabile ale Teatrului românesc: Cornel Todea, Mihai Berechet şi Ion Cojar. Unii au mai venit, alţii au mai plecat, dar constant am fost sub mâna lui Ion Cojar. Acest domn avea un har pedagogic extraordinar. Cunoştea studentul şi-l îndemna spre exact ceea ce-i era favorabil. Insistent, uneori chiar prea insistent, dar nu te lăsa în pace până nu ajungea la rezultatul dorit. Nu întâmplător a fost unul dintre cei mai iubiţi profesori şi mai apoi regizor al câtorva generaţii. Îi datorez domnului profesor Cojar multe dintre succesele mele. Primul, şi cel mai răsunător, a fost spectacolul „Preşul” de Ion Băieşu. Aveam 36 de ani şi trebuia să joc o femeie de 60 de ani, o servitoare amărâtă. Veneam de la Revistă cu imaginea vedetei cu pene şi paiete, şi nimeni nu credea că pot fi credibilă în acest rol. Nici măcar eu nu eram entuziasmată. Numai dragul meu Iany (cum îi spuneam noi) a mers la sigur. Şi am jucat-o pe Filofteia 18 ani, cu succes enorm. Altă dată s-a pus în scenă o piesă rusească „Turnul de fildeş”. El m-a cerut în distribuţie şi nu mi-a dat să joc ce voiam eu, adică o ţaţă cu haz, ci un rol profund de dramă. El a avut dreptate, căci cu acel rol am luat un premiu pe ţară. Rezultatul celor două succese de care vă vorbesc este datorat încrederii neţărmurite dintre profesor şi elev. Fotografiile pe care le-am postat sunt făcute cu ocazia lansării cărţii pe care a scris-o despre cariera sa. Au trecut câţiva ani de când l-am pierdut, dar nu-l voi uita niciodată!

565 31 3

565 31 2

Add comment


Security code
Refresh