Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

555 31 1Mămăiţa era o femeie simplă, dar cu o inteligenţă uluitoare. Nu e de mirare că pe vremuri ţăranul român era considerat şi deştept, şi înţelept. Sufletul său era Veronica, pe care o crescuse singură, insuflându-i cinstea, valoarea hărniciei şi simţul recunoştinţei. Şi ea era mititică, blondă, cu ochi strălucitori, care dovedeau spirit ascuţit. Veronica o face mândră pe Mămăiţa (foto 1), pentru că ajunge o actriţă de succes, dar viaţa o încearcă din greu, şi timpurile care ne asupreau pe toţi o înfrâng. Pleacă în străinătate de nevoie şi de mână cu un băieţel de 7 ani, Ionuţ. Mămăiţa le-a urat drum bun cu lacrimi în ochi, dar spera să le fie lor mai bine. A petrecut mulţi ani apoi, citind scrisorile înlăcrimate ale celor doi, chiar dacă erau însoţite de daruri. Visa să-i mai vadă măcar o dată. Dumnezeu a fost bun, şi iată că în sfârşit Ionuţ şi Veronica au venit acasă s-o vadă şi să-i aducă veşti extraordinare. Anii petrecuţi departe au fost norocoşi. Numai Dumnezeu ştie prin ce au trecut. Munci umilitoare, dorul de casă, ingratitudinea prietenelor, dar nu au cedat niciodată. Legătura sufletească dintre cei doi era puternică, exista o înţelegere tacită să nu se plângă, să treacă peste greutăţi şi umilinţe. Ionuţ, mi-e drag acest nume mai ales pentru că există el, devenit un om extraordinar, devotat nu numai familiei, ci tuturor celor care-l abordează. Astăzi, doctor John Strugar, profesor la Universitatea Yale, este unul dintre cei mai cunoscuţi neurochirurgi din Connecticut, şi nu numai. Acolo departe n-a avut niciun ajutor de la nimeni, numai inteligenţa, munca şi seriozitatea legăturii lor, mamă şi fiu, l-au dus la reuşită. Ionuţ este şi un bărbat frumos. Nu întâmplător s-a căsătorit cu o doctoriţă frumoasă, care l-a făcut fericit, cu doi copii minunaţi: Luca-Maximilian şi Mia-Maria (foto 2). Din păcate, Mămăiţa n-a mai apucat să-i vadă, pentru că Domnul a luat-o la El, dar a plecat împăcată că familia ei e fericită.

555 31 2

Add comment


Security code
Refresh