Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

501 31 1Au început să se rostogolească amintirile în fiinţa mea ca o avalanşă nebună: mii de imagini, de întâmplări, de feţe zâmbitoare. Tot ce am cunoscut şi am îndrăgit în drumurile noastre cu turneul „Caviar, vodcă şi bye, bye”. Ce mare rol are în viaţa noastră întâmplarea! Nici nu ştii de unde se naşte un cuvânt ce începe să crească, să se dezvolte şi să devină realitate. Prin anul 1998, mă aflam în studioul Radio, convocaţi de veşnic neliniştitul creator Dan Puican. Avea o piesă foarte bună, scrisă de George Astaloş (foto 1), care trata căderea zidului Berlinului. Text deci de mare actualitate. Întâmplător, la data aceea, Astaloş era în ţară şi, la rugămintea noastră, a asistat la imprimare. Încântat la final, a afirmat că este cea mai bună interpretare pe care a avut-o un text de-al său pe scenele europene. El pe atunci locuia la Paris. Tamara, auzind afirmaţia sa, a spus în glumă: atunci, de ce nu ne iei la Paris? Am izbucnit toţi în râs, şi întâlnirea s-a oprit aici. Dar te pui cu Puican? Din clipa aceea n-a mai avut linişte. Deşi piesa era producţie de radio, acesta nu avea bani să ne trimită în Occident, deci trebuia să ne căutăm alte surse pentru drum, pentru cazare şi pentru o diurnă minimă. Oricât de ciudat vi s-ar părea, turneul denumit „Teatrul Naţional de Radio” l-am făcut mereu pe diurnă. Asta nu ne-a supărat însă niciodată. Am străbătut toate cele cinci continente, am făcut drumuri interminabile cu avionul sau cu maşina şi, oricât am fi fost de obosiţi, seara, la destinaţie, jucam un spectacol de două ore şi jumătate cu plăcere şi primeam fericiţi aplauzele publicului. Şi uite aşa am început primul nostru drum spre Paris. Succesul a fost extraordinar. Am locuit într-un hotelaş cochet, situat chiar lângă ambasadă, şi ne-am gospodărit cum am putut doar din diurnă, punând mână de la mână, ca fraţii. Eram doar cinci artişti: Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Eugen Cristea şi regizorul Dan Puican (foto 2). Ni s-a alăturat doamna doctor Mioara Puican, ca un înger păzitor, deci aveam lângă noi o prezenţă grijulie şi pricepută. Zilele au curs repede, căci, Doamne, câte minuni are de etalat Parisul! Vă daţi seama că ce spun acum se întâmpla în urmă cu 18 ani, când băteam zilnic kilometri de la Turnul Eiffel la Arcul de Triumf, de aici la Place Pigalle, apoi la Operă (foto 3) sau în Place de la Concorde. Pentru mine personal, au fost momente de fericire în plus, căci treceam prin locurile unde doi ani la rând, în cadrul celor două turnee cu Teatrul Tănase, am jucat câte 45 de zile la Sala Olimpia, de pe Bulevardul Des Italiens. Cu altă ocazie, o să vă povestesc şi dumneavoastră această minunată perioadă din viaţa mea, când eram foarte tânără şi când visul de a juca la Paris părea ireal şi totuşi s-a întâmplat.

501 31 3

501 31 2

Add comment


Security code
Refresh