Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Marile nedreptăţi…

mircea_m_ionescu… Cortina e gata să se ridice pentru o nouă stagiune. Sperăm, ca de fiecare dată, să fie una mai bună, în pofida crizei - materiale şi morale - ce s-a abătut (şi) peste teatrul românesc. Sper, ca mulţi alţii, ca noua stagiune din aceste vremuri bolnave să fie măcar mai dreaptă cu toţi creatorii. Altfel spus, e timpul să fie repus în drepturi criteriul valoric, dincolo de prietenii, obligaţii, remuneraţii, poliţe de plătit şi subiectivismele de rigoare…

Teatrul ca un altar!

mircea_m_ionescu… Teatrul, în general, s-a născut din text, ideile urcând pe scenă transfigurate de actori. Se întâmplă însă şi returul, teatrul să se întoarcă în texte. Nu mă refer la cărţile de teatru, piesele, ci la volumele despre teatru. Analize, istorii, cronici, opinii, programe de lucru. Tot aşa cum există o filozofie a culturii, alta a vieţii, găsim şi o veritabilă filozofie a teatrului. O remarcabilă ultimă carte argumentează ideea şi nu poate lipsi din biblioteca oricărui iubitor de cultură.

Dramaturgie în doi

mircea_m_ionescu...În briza Dunării, mai mult sau mai puţin albastre, la Giurgiu, Teatrul Valah a lansat de curând un inedit şi interesant concurs, „Dramaturgie în doi”. O idee aparte prin care teatrul de la Dunăre a magnetizat, rapid, privirile dramaturgilor autohtoni, ba şi ale unor români de peste hotare, chiar dacă piesele nereprezentate în vreun mod se primesc până la 15 octombrie. Un asemenea concurs, deschis textelor inedite, cu numai două personaje, pare, la o primă vedere, o adaptare din mers la condiţiile de criză profundă în care se zbat (şi) teatrele din România. Adevărul este că, paradoxal, astfel de piese se scriu mai greu, dar, cu siguranţă, mai ales astăzi, pot ajunge mai uşor pe scenă, fiind vorba de mai puţine cheltuieli. Iar visul oricărui dramaturg îl reprezintă, indiscutabil, mirajul scenei...

Din criză se întrupează festivalurile

mircea_m_ionescu... Disponibilizări, comasări, salvări pe ultimii metri. În plină criză, financiară şi morală, cu Ordonanţa 63 atârnată ca o ghilotină (şi) la capul teatrului românesc, în curtea Thaliei se repetă, totuşi, se vorbeşte despre performanţă, se definitivează un frumos evantai de festivaluri. Ca o sfidare a situaţiei precare în care a fost dusă arta la noi, ca o bătălie de onoare în numele creaţiei.

Vara e ca toamna!

mircea_m_ionescu… Vremuri grele pentru teatrul românesc, sub blestemata Ordonanţă 63, aruncată criminal peste cultura română la începutul lui iulie. Încă nu ştim ce teatre îşi vor reduce (şi cu cât) efectivele, dacă nu cumva, mult mai grav, ce lăcaşe ale Thaliei vor dispare. Şi, totuşi, cu sabia deasupra capului, Măria Sa Actorul, suflet din scripturi alese, îşi respectă crezul de-o viaţă, Arta şi Spectatorul.

O Ordonanţă pierdută!

mircea_m_ionescu… Cultura română, în general, şi teatrul, în special, traversează vremuri cumplite, cum n-au mai fost în istorie. Nu ajungea că fondurile pentru cultură s-au tot micşorat în ultimii ani, că, mai nou, printr-o ordonanţă caraghioasă, o ruşine a istoriei, artiştii se văd asimilaţi cu funcţionarii publici şi trebuie reduşi iarăşi! La salariile de toată jena din cultură, după noile biruri pe creaţii, Palatul Victoria mai cere şi reducerea cu 32% a personalului instituţiilor culturale, teatrele urmând să asigure „cota” cea mare. De parcă 32.000 de oameni de cultură la o populaţie de 22 de milioane de români rămaşi pe-acasă n-ar fi şi aşa prea puţini (dacă facem comparaţii cu ţările civilizate!)…

Război cu Teatrul nu se face!

mircea_m_ionescu… Titlul acesta nu are nicio legătură cu piesa lui Jean Giraudoux, „Război cu Troia nu se face!”, deşi în faimoasa parodie întâlnim şi influenţa scriitorului în Cetate. De data aceasta nu este vorba, din păcate, de o parodie istorică, ci de un prezent bolnav din România, unde cultura este trimisă la gunoi de meschinii „mai-marii zilei”, lamentabili în demersul lor aiuristic. Sigur, toată lumea acceptă că ne aflăm în cumplită criză materială, care cere sacrificii, iar românii sunt mereu dispuşi să lupte cu destinul ingrat. Au înţeles prea bine axioma timpului şi oamenii din teatru, creatorii de frumos fără de care lumea ar muri pe dinăuntru. De ani buni, înjumătăţiri de fonduri, reduceri de personal, micşorări de salarii, tăieri masive la deplasări şi aşa mai departe. Şi totuşi, Thalia n-a murit!... S-au montat peste tot în ţară piese, s-au continuat festivalurile, fie şi în regim de criză, sălile au fost pline, parcurile vibrează în aceste zile în abia începuta stagiune estivală. Semn tonic ce confirmă că teatrul românesc a mers mai departe, sfidând deciziile aberante ale aşa-zişilor conducători de trei parale. El n-a acceptat însă o viaţă oarecare, ci una prin care a făcut, realmente, o imagine de preţ României. La Avignon şi la Edinburgh, la Paris şi New York, în Australia şi în Brazilia, la Bucureşti, Craiova şi Sibiu, oriunde. Teatrul şi sportul - ambasadorii noştri adevăraţi, ca un contrapunct la puzderia de neicanimeni politici care ne-au distrus viaţa.

Publicul, performerul ultimei stagiuni

mircea_m_ionescu… A căzut cortina peste o nouă stagiune. Este drept, câteva teatre susţin, spre cinstea lor, şi un program estival, la sediu şi prin parcuri. Spre litoralul invadat altădată de atâtea trupe din ţara-ntreagă rar se mai încumetă cineva. Criza financiară a afectat serios şi lumea spectacolului…

Piesa cu două titluri şi mai mulţi autori

mircea_m_ionescu… Ultima premieră la „Metropolis”, una estivală. Pentru că, spre lauda lui, teatrul condus de George Ivaşcu are şi o stagiune de vară, la sediu şi prin parcuri. Ultima ofertă, o piesă intitulată „A fi sau ce va fi…”. To be or not to be, nu-i aşa?! Şi totuşi, nu-i Shakespeare. Autorul se numeşte Lyle Victor Albert. Parcă am auzit de el… Când am primit şi simpla foaie albă cu distribuţia, am început să fac săpături în memorie. Clyde, Nippletitus, Mrs. Kowalski, Joey… M-am mai întâlnit cu aceste personaje! Unde, când?... După primul minut din spectacolul de la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Jitea, mi-am amintit imediat „unde, când şi cum”. La „Green Hours”, acum vreo trei ani, când piesa canadianului Lyle Victor Albert (din Alberta!) s-a jucat cu titlul ei original „Tăiat”, în montarea aceluiaşi regizor! O comedie nostimă, care începe interesant, într-un fel de azil al personajelor care n-au existat niciodată pe scenă, pentru că autorii le-au… tăiat din scriiturile lor. O călătorie parodică prin istorie, cu miza axată pe platitudinea pieselor contemporane.

Şi actorii salvează textul, nu-i aşa?

mircea_m_ionescu... Există texte care fac impresie la lectură, însă urcate pe scenă riscă să sfârşească în plictis dacă n-ar interveni harul regizorului şi măiestria actorilor. La o asemenea concluzie m-a dus una dintre ultimele premiere de la Teatrul de Comedie, sala Studio, „Doamne… ce măcel!”. Este piesa unei franţuzoaice în vogă, Yasmina Reza, actriţă, regizoare, romancieră şi scenaristă, care a irupt spectaculos pe marile scene ale lumii, de la Royal Shakespeare Company până pe Broadway. Chiar şi piesa în cauză s-a jucat la Paris (în regia autoarei!), Zürich, Londra şi New York. Amănunte aflate după spectacol, din caietul-program, care nu mi-au schimbat însă cu nimic opinia.
Este un text care porneşte excelent, cu violenţa unui elev asupra colegului lui de şcoală pe care l-a bătut, de unde apare un adevărat dezastru în rândul părinţilor celor doi. Cei ai agresorului vin pentru mediere acasă la agresat şi începe drama, ipocrizia, mărinimia, „furtuna” în paharul la început cu apă apoi cu alcool (care o face criţă pe mama agresorului!). Înţelegem rapid că şi cei mari spun (şi comit!) lucruri trăsnite, unele cu efect scenic, că sunt falşi, trufaşi, însă aici textul (sau traducerea?) stagnează în multe locuri comune. Lăudabil efortul autoarei, care încearcă să facă dintr-un lucru obişnuit, de zi cu zi, un „eveniment”, însă demonstraţia este prea lungă, fără vreo legătură cu „lumea noastră… a europenilor unificaţi sau nu”, cum am citit un gând al regizorului despre text. Putem vorbi despre stresul actual şi efectul lui asupra părinţilor, tot mai nervoşi şi fără de timp pentru copiii lor, despre subordonarea educaţiei odorului goanei după bani, numai că asemenea contraste de personalitate a părinţilor se întâlnesc în lumea-ntreagă, nu doar în Europa noastră, unificată or ba.

„Tragedia lui Carmen“, ultima fascinaţie la Naţional

mircea_m_ionescu… Final de stagiune en fanfare la Naţionalul bucureştean. Cu o capodoperă a culturii universale, celebra operă „Carmen” de Georges Bizet, într-o cuceritoare versiune dramatică semnată de un „trio” de renume (Peter Brook, Jean Claude Carriere, Marius Constant). Spectacolul românesc n-ar fi urcat însă în galeria creaţiilor de referinţă fără minunaţii creatori de cultură, de la directorul (de teatru şi de scenă) Ion Caramitru la actorii de operă şi de artă dramatică, decişi să înnobileze cu harul lor scena şi publicul. Poate şi pentru că, vorba lui Shakespeare, „Lumea-ntreagă e o scenă”, fie că-i teatru clasic, fie operă…