Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Oscar-ul, la „Comedie”!

…Rar am întâlnit o simbioză atât de fericită (text-actori-regie-scenografie), cum s-a întâmplat la ultima premieră a Teatrului de Comedie! Textul, un roman, „Fraţi de sânge”, scris, în 1996, de norvegianul Ingvar Ambjornsen, dramatizat, jucat cu mare succes la Oslo, cu titlul „Elling”. După care a fost ecranizat, ajungând să fie nominalizat la Oscar în 2002 şi să câştige 13 premii internaţionale. Povestea este tulburătoare. Doi tineri, Elling şi Bjarne, se trezesc, după trei ani de ospiciu, trimişi singuri în lume, să se integreze în Cetate, să-şi refacă viaţa în locuinţa oferită de programul social. Două firi deosebite, rănite de familii, ambii speriaţi de independenţa lor, de telefon, de cumpărături, de oameni, admirabili în naivitatea şi în visul lor. Unul vrea să ajungă poet recunoscut, altul, obsedat de „gagici”, să-şi găsească o iubire adevărată. Elling îşi va vedea o strofă publicată într-un ziar, Bjarne se va îndrăgosti de vecina gravidă. O poveste emoţionantă, urmărită între râs şi fiori de tristeţe, o piesă despre tragicomedia umană.

„Nişte fete” de vis, la Buzău

…Spectacol de top prezentat, la Bucureşti, de Teatrul buzoian „George Ciprian”. Cu o piesă („Nişte fete”) aparent uşoară, însă cu aspre profunzimi psihologice, un text al americanului Neil LaBute jucat încântător. Totul se învârte în jurul „Tipului” (Guy în piesă), un „terorist emoţional” ajuns scriitor. Înainte de a se căsători, bate America să reîntâlnească, în camere de hotel, cinci dintre iubitele seduse şi abandonate. Să le explice, să le ceară iertare, ca un fel de recurs la Judecata de Apoi, dar şi să înregistreze în secret, pe reportofon, noile dialoguri, ca material pentru un nou volum, din moment ce într-o carte amintise, nedemn, de „cuceririle” pe care le convoacă după ani buni. Prima reapare iubita abandonată înaintea balului de absolvire; urmează cea pe care probase fantezii sexuale; apoi, profesoara universitară, soţia decanului; a patra e unica fată pe care a iubit-o, zice, cu adevărat; ca turul spăşirii să se termine, în lacrimi, în faţa ziaristei de 26 de ani (venită şi ea cu un… reportofon!), copila care, la aniversarea de 11 ani, fusese sărutată de „teroristul sentimental” şi dezvirginată cu mâna!

Măria Sa Actorul, la „Nottara”

…Un nou spectacol tulburător, la Teatrul Nottara. Cu un regal actoricesc oferit de minunaţii Luminiţa Gheorghiu şi Emil Hossu. Spectacol pentru inimă şi minte, cu piesa „În Piaţa Vladimir”, de Ludmila Razumovskaia (născută în Letonia, acum 64 de ani, dar educată şi lansată spectaculos la Moscova!), în direcţia de scenă a lui Petru Hadârcă, artist total din Chişinău (apreciat ca actor, regizor de teatru - îndeosebi comedii - şi de film, plin de premii internaţionale, mai ales cinematografice).

Aplauze la Masa Tăcerii

…Mărturisesc că habar n-aveam de teatrul din Tg. Jiu. Ştiam doar că poartă numele unei mari actriţe de teatru şi de film, Elvira Godeanu, născută la Bucureşti, care şi-a trăit însă copilăria şi adolescenţa în oraşul cu minunile lui Brâncuşi: Coloana Infinitului-Poarta Sărutului-Masa Tăcerii. A trebuit să mă invite remarcabilul regizor Cristian Ioan la o reprezentaţie a trupei gorjene, în Bucureşti, pe scena de la „Comedie”, ca să am realmente o revelaţie…

Mihai Mălaimare şi Templul miracolelor

…„Commedia dell’arte” se simte ca acasă la Teatrul „Masca”. Iar ultima premieră, „Slugă la doi stăpâni”, după Carlo Goldoni, întregeşte un veritabil „careu de aşi”, amintind „Gemenii” (tot Goldoni), „Regele cerb”, de Carlo Gozzi, şi „Îndrăgostiţii” (Vicenzo Belando). Proiect temerar şi minunat al eruditului creator nu doar de teatru, ci şi de cultură care este Mihai Mălaimare. După ce a ctitorit, sfidând scepticismul unora, singurul teatru românesc de gest, expresie corporală şi pantomimă (de referinţă uluitorul spectacol „Intrusa”, după Borges, creat de Mihai Mălaimare!), după ce a născut miraculos, în „Uverturii”, elegantul „teatru de cartier” (Militari), un intim Templu unde se adună toate vârstele din lumea bună a Bucureştiului, directorul de la „Masca” se poate mândri că a zămislit şi o excelentă tânără trupă de teatru-total.

Tarelkin n-a murit!

...La „Metropolis”, printre „loviturile” stagiunii în curs, şi „Tarelkin”. Piesa rusului Suhovo-Kobîlin, scrisă în secolul al XIX-lea, cu titlul „Moartea lui Tarelkin”, şi interzisă vreo trei decenii în Rusia ţaristă. Satiră virulentă, pe cât de plină de haz, pe atât de tristă, râzând-plângând de textul acesta ce parcă a fost scris astăzi! Căci „Lumea asta strâmbă”, cum sună o replică din final, care a fost, acum mai bine de un secol, în Rusia, există astăzi (şi) în România aşa-zis democrată! Toate personajele, de la generalul Varravin la slujbaşul Tarelkin, de la beţivul şef de Poliţie Oh la subalternul Raspuliev, developează în toate detaliile corupţia, decăderea morală, nedreptatea strigătoare ca un „modus vivendi” al vremurilor, sub acea meditaţie cutremurătoare: „Ce e o comunitate, un minister, un partid, altceva decât o chetă?”...

Ce „Aniversare”, la Nottara!

…Exact în seara când copiii îşi puneau, tradiţional, încălţările la uşă, aşteptând darurile lui Moş Nicolae, Teatrul Nottara a făcut celor mari un cadou încântător: „Aniversarea”, o premieră ce se va uita greu. Un spectacol formidabil, de la scriitura gravă a danezilor Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov (reputaţi scenarişti de film) la jocul minunat al actorilor (cu câteva recitaluri de gală!), de la regia profundă, bogată în sensuri a lui Vlad Massaci (el fiind şi traducătorul textului) la scenografia nu doar funcţională, ci şi plină de fantezie a lui Ştefan Caragiu, care, prin camera de filmat (ajunsă uneori dincolo de sală!) şi prin plasmele din spaţiul scenic, implică total spectatorul în reprezentaţie.

America, în premieră europeană la „Mic”

…Adevărată „Seară americană”, week-end-ul trecut, la Teatrul Mic. Totul a început cu lansarea volumului „Tennessee Williams. Memorii ale unui bătrân crocodil”, carte onorată la vremea respectivă cu Premiul Pulitzer pentru Dramă. Moment cu o uvertură inedită, două dintre sonetele ilustrului dramaturg american fiind auzite, pe bandă, în interpretarea autorului!

Recitaluri la Metropolis

…Din încântătoarea „ofertă aniversară” (şase noi spectacole în zece zile!) a Teatrului Metropolis, din Bucureşti, am reuşit să urmăresc două producţii: „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, şi „Tarelkin”, de Suhovo-Kobilin (în regia valorosului Gelu Colceag). Două excelente spectacole, de regizori şi de actori, recitaluri pe texte ruseşti de rezistenţă. Astăzi, voi retrăi unul dintre ele…

„Cetatea de foc” teatral

…În „Cetatea de foc”, cum i se spunea cândva Reşiţei, am revenit, cu emoţie, după 30 de ani. Mai puţine furnale. Mai mulţi fără de lucru. Nici fotbalul, fanion pe atunci, nu mai e pe prima scenă. Se târâie prin „lumea a treia”. Reşiţa de azi, mai modernă, a regăsit handbalul, cu lauri europeni. Şi îşi onorează tradiţia teatrală. Logic, din moment ce, la 50 de kilometri, în Oraviţa, s-a inaugurat, la 5 octombrie 1817 (!), întâiul teatru din România, unde Mihai Eminescu a fost sufleor şi consilier al directorului. Toamna aceasta, Reşiţa a serbat minunat 60 de ani de teatru, încântător arc peste decenii, pornind, din iunie ’49, de la „Cumpăna” Luciei Demetrius, în regia lui Sică Alexandrescu. Şase decenii bogate, cu nume grele care au jucat la teatrul din umbra Semenicului, unii debutând chiar pe scena reşiţeană: Ileana Stana Ionescu, Tora Vasilescu, Adriana Trandafir, Elena Popa, Aura Râmniceanu (mama marei actriţe de azi Olga Delia Mateescu), Ştefan Iordache, Corado Negreanu, Cornel Constantiniu şi mulţi alţii.

Magica Poveste a lui Shakespeare şi Hausvater

…De la „Faust”-ul sibian al lui Purcărete, de acum două stagiuni, am văzut multe spectacole excelente. Aşteptam însă Evenimentul. L-a adus, toamna aceasta, în recentul Festival Naţional, exuberantul Alexander Hausvater, cu o magică „Poveste de iarnă”, de Shakespeare, zămislită, cu har dat de zei, la Naţionalul timişorean. Un spectacol uluitor, în ritmul atletului de performanţă, cu înţelepte vorbe ale marelui Will, o plimbare prin vis, ca un film, se merge între două lumi cu motocicleta pe scenă (amintind de „Romeo şi Julieta” lui Zefirelli), sub o beţie de lumini, culori (încântătoare decorul şi costumele lui Lucian Lichiardopol şi Stelei Verebceanu), în sunete alese, astrale (operă, rock, baladă, în frumoasa partitură a lui Dan Jinga), cu proiecţii video, macarale, fum, toate fiind personajele unei Idei clare, ce ne saltă din realitatea cotidiană în basm şi metaforă. Personaje sunt şi spectatorii, fixaţi în centrul scenei, pe scaune rotative, fiecare alegând varianta de privitor ca la teatru-minune într-un spaţiu reinventat. „Povestea” lui Shakespeare se ţese miraculos pe toate laturile. Într-un punct cardinal e Sicilia, plină de gloanţe şi de intrigi, cu Leontes, Regele tiran, orb de gelozie, care-şi ucide soţia; pe celelalte trei laturi, povestea de viaţă paşnică din Boemia luxuriantă, dominată de Perdita, fiica regelui alungată-n pustiu şi găsită de un păstor. Final sugestiv, tot pe altarul Siciliei, într-un muzeu, cu statuile regelui şi reginei, care pleacă spre paşnica Boemia.