Main menu

header

…Ţinând să demonstreze că se respectă şi îşi preţuieşte spectatorii, Teatrul „Nottara” a gândit temeinic un Festival al său, lansându-l în perioada 12-19 octombrie. Un „Fest(in) pe Bulevard”, care nu numai că s-a zbătut cu galopanta criză, dar a şi ridicat-o pe scenă, să râdă şi să plângă de ea, a fixat-o într-un Colocviu şi în trei Spectacole-lectură, a lansat cărţi de teatru, a ţinut şi o sesiune a directorilor de Festivaluri, propunând, prin Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului „Nottara”, un Forum care să trezească autorităţile în privinţa condiţiei mizere a teatrului românesc actual.

…Având ca declarat punct de sprijin criza, una dintre cele două secţiuni ale Festivalului de pe Bulevard s-a numit „Criză teribilă, mon cher”. Secţiune competitivă, care a programat şapte spectacole din cinci ţări, în ordinea apariţiei pe scena Sălii „George Constantin”: „Compania In Mobile”, Grenoble, Franţa, cu „Povestea zăpezii negre”, spectacol de Jean-Ives Picq; Scena Română a Teatrului Naţional „Sterja” Vrşeţ, Serbia, cu „Băutorul de rouă” de Sanja Domazet; „Teatrul de Dramă şi Păpuşi din Vraţa, Bulgaria, cu „Liselotte şi luna mai”; Teatrul „Pygmalion” Viena, Austria, cu „Woyzeck” de Georg Buchner, un spectacol de Geirun Ţino, cu încântătoarea Julia Prock-Schauer; Teatrul „Ţăndărică”, Bucureşti, cu spectacolul pentru adulţi „Candid”, încă o spumoasă reprezentaţie „marca Cristian Pepino”, în urma unei adaptări libere după Voltaire; Teatrul „Nottara” Bucureşti, cu „Matrimoniale” de Lia Bugnar, piesă comandată pentru Festival, în care a şi avut premiera naţională, iar regizoarea Diana Lupescu şi actorii Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Lucian Ghimeşi şi Mihai Marinescu au strălucit; „Marius Mihalache Band”, un apreciat concert „Back to swing”. Juriul de ţinută (Emil Boroghină, Roxana Croitoru, Constantin Paiu, Adrian Titieni, regizorul Radu Alexandru Nica) a acordat Marele Premiu spectacolului „Candid”, argumentând că a primat „criteriul valorii artistice”. Şi un Premiu Special, actriţei Catrinel Dumitrescu, din partea Clubului Rotary.

…Dincolo de Concurs, în Secţiunea „Bulevardul comediei”, două premiere ale teatrului-gazdă: „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb - cu o admirabilă Ioana Calotă şi aplaudaţii Gelu Niţu, Dani Popescu, Ion Besoiu; „Un pic prea intim” de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, cu un Andi Vasluianu de zile mari şi aplaudaţii Catrinel Dumitrescu, Dan Bordeianu, Irina Velcescu. Au înnobilat Festinul şi spectacole mai vechi („Scandal la operă”, cu un irezistibil Mircea Diaconu; „Metoda”), mai noi („Nu vorbiţi cu actorii”; „Zeul măcelului”) - toate producţii „Nottara”, ca şi superba creaţie „Familia Tot” a Centrului Cultural UNESCO, în strălucita direcţie de scenă semnată inconfundabil Victor Ioan Frunză. Festivalul s-a încheiat cu „Leonida Gem Session”, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, interesant, însă sub cota regizorului Tompa Gabor!

...Opt zile, pe Bulevard, Festinul a însemnat o Sărbătoare!

Add comment


Security code
Refresh

DVR PHARM