Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…„Regina Crimei”, vestita autoare a cărților polițiste ce s-au vândut aproape atât de mult ca și operele lui Shakespeare, Agatha Christie, a scris și destul teatru, una dintre piesele sale, „Cursa de șoareci”, fericindu-mi copilăria cu spectacolul pe care l-am vizionat de trei ori la Teatrul Giulești! O asemenea autoare, de policiere și de teatru, avem și noi, românii. La așa ceva mă gândeam, bucuros, mai zilele trecute, într-un mic teatru independent bucureștean, „Coquette”, unde am văzut o premieră de zile mari: „Moștenirea”, piesa Luciei Verona, devenită un formidabil one-woman show al prestigioasei actrițe Olga Delia Mateescu (și ea dramaturg!), mult aplaudată pentru transfigurările nobile, forța scenică, ironia fină și tensiunea rolului Dodo. În acest valoros text, și psihologic și, oarecum, polițist, Dorina, alias Dodo, divorțată în România, lasă acasă un băiat (care va ajunge în Legiunea străină) și emigrează la Paris, unde reușește un perfect furt de personalitate (până la cele mai mici detalii) de la sora sa Mirela, decedată în condiții neelucidate. Noua Mirela n-ar mai fi vrut să părăsească micuțul ei lăcaș și tabieturile din Paris, dar vestea moștenirii de 500.000 de dolari lăsată de fiul ei, mort pe coclauri sud-americane, o obligă la reîntoarcere și la o nouă dedublare. La reușita spectacolului de la prolificul teatru independent „Coquette” și-au adus contribuția regia lui Ingrid Bonța și scenografia lui Daniel Divrician…

…O piesă ce s-a jucat cu mare succes și la Teatrul de Comedie (unde a avut loc premiera absolută în 2012), cu minunata Mihaela Teleoacă, în regia lui Dan Tudor, spectacolul culegând aplauze la câteva Festivaluri din țară, la un an după ce textul debuta printr-un spectacol-lectură la Clubul Dramaturgilor, de la Uniunea Scriitorilor.

…Un alt triumf al dramaturgului Lucia Verona (arădeanca debutată în teatru la Turda, în 1978, cu „Logodnicul”) s-a numit piesa „Secretul atomic”, montată cu mare succes de… autoare (într-o încântătoare scenografie semnată Daniel Divrician și cu jocul remarcabil al lui Pavel Bârsan și Violeta Teașcă) în Studioul experimental al Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu, în 2013, la șase ani după premiera de la Teatrul Național Radiofonic. Pentru a ilustra diversitatea dramaturgului Lucia Verona amintesc și comedia „Dragoste la prima vedere” (scrisă în colaborare cu H. Salem), un mare succes de public în 1984, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

…Și legătura cu Agatha Christie?!... O serie de cărți polițiste mult apreciate („Crima în Festival”, „Crima de la jubileu”, „Moartea zboară cu low cost” sunt doar câteva titluri), premiate, traduse, reeditate.

… Nu știu dacă „Moștenirea” este cea mai bună piesă a Luciei Verona. Știu însă că Moștenirea sa literară este a unui profund, complex scriitor, din care nu pot lipsi numeroasele traduceri din franceză, maghiară, în ultimii ani, „Agatha Christie de România” făcând parte dintr-un competent cvintet de traducători moderni ai operelor lui Shakespeare.

Add comment


Security code
Refresh