Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…În universul Festivalurilor teatrale din România, Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău (director Gina Chivulescu) și-a găsit o nișă inedită, denumirea Festivalului, „Gala Vedetelor Vede Teatru”, definind Evenimentul. Fiecare ediție cu o temă, susținută de spectacole, colocvii și lansări de carte: Spectacolul-Vedetă, Actorul-Vedetă, Dramaturgul-Vedetă, Regizorul-Vedetă, Comedia-Vedetă, Vedeta: Actor-Regizor, Vedeta: Teatrul „George Ciprian”, Vedeta autentică, Sceno- graful-Vedetă. La ultima ediție, a XIII-a (director de Festival - Adrian Găzdaru), Muzica a fost Vedeta. Două muzici-două, mai ales că se împlinesc 20 de ani de la primul gong în teatrul profesionist din Buzău, inaugurat de regretatul Paul Ioachim, remarcabil actor și dramaturg. Opt zile de teatru-dans, teatru-concert, musicalul în colocviu, lansare de carte, secvețe din celebrul „West Side Story” - un spectacol-conferință cu regizorul Răzvan Mazilu și excelenții tineri Lucian Ionescu, Anca Florescu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Alexandra Dușa, Aylin Cadâr, Ioana Repciuc și Daniela Tocari.

…Frumusețea acestei ediții nu a reprezentat-o atât Sunetul miraculos al muzicii, cât, mai ales, Triunghiul de vedete propus. O secțiune a spectacolelor mature, în concurs, șapte la număr, cu o înlocuire de ultimă oră din cauza îmbolnăvirii unei actrițe ploieștene din „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare. Marele Premiu a revenit ex-aequo spectacolelor „Zic-Zag” și „ArtOrchestra”, ambele excelente, dar de mai bine de un an prezente în mai toate Festivalurile.

…A doua latură a triunghiului - „Vedete pentru copii”, cu cinci spectacole unul și unul pentru cei mici, prezentate de Teatrul „Țăndărică” („Muzicanții din Bremen”), „Excelsior” („Cei trei purceluși” și „Bambi”), Teatrul „Ion Creangă” București (cu „Spaima Zmeilor”) și, în premieră absolută, o producție a teatrului-gazdă („Peter Pan - Prietenul meu imagi- nar”), care, exceptând doi actori profesioniști (Anca Pascu și Vlad Willy Volf), s-a bazat pe remarcabilii elevi ai Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău. N-au fost doar spectacole cu tematică pentru copii și adolescenți, ci și metode moderne de abordare a teatrului juvenil.

…Ultima secvență a Triunghiului miraculos, „Vedeta de mâine”, spectacole ale actorilor de la Facultățile de teatru din cinci centre universitare: un nereușit „Cazul Lulu” prezentat de cei care deslușesc teatrul la Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați; un de discutat (ca de obicei!) „Unchiul Vanea” de Cehov adus de UNATC; „Nunta însângerată” (după Federico Garcia Lorca), spectacolul coregrafic oferit de Universitatea de Arte Târgu-Mureș, Facultatea de Arte în Limba Română; dinamica „Audiția” a studenților la teatru din Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași, dintre care am remarcat un evantai de talente (Andreea Popovici, Sonia Teodoriu, Camelia Dilbea, Nicoleta Văcărașu, Dumitru Florescu); păpușile Universității craiovene, Departamentul Arte, din „Regele Lear”, după Shakespeare. Un „Triunghi” mult aplaudat!

Add comment


Security code
Refresh