Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

…Unul dintre dramaturgii români de referință, Teodor Mazilu (1930-1980), a fost redescoperit în ultimii doi ani, spre bucuria generală - regizori, actori, spectatori. Piesa „Mobilă și durere” a fost montată la Teatrul Nottara și, mai ales, la Centrul UNESCO, într-un minunat spectacol purtând marca regizorală a lui Victor Ioan Frunză. Acum, în Festivalul Comediei Românești - festCo, bucuria reîntâlnirii cu alt text minunat „Proștii sub clar de lună”, cu încântătorul, inconfundabilul dialog al lui Mazilu, cu existențialismul lui satiric, unde sublimul și ridicolul supraviețuiesc împreună, spectaculos, în scene memorabile, în care o serie de neica nimeni rostesc cuvinte pretențioase, din instinct gregar, toți prinși într-o asumată entuziastă stare de mediocritate, impostori, canalii sentimentale, limbuți, parșivi, ipocriți, servili, umili, șantajiști, tipi și tipe de periferie care nu au vreun complex în fața culturii, a logicii elementare, ei trăind liniștiți, în incultura lor, în paradoxurile realității, făcând parte din această lume pe dos, care îl apropie pe Teodor Mazilu de teatrul absurdului, fără ca autorul să se fi considerat vreodată ca făcând parte din acest curent. Superba irealitate satirică a lui Teodor Mazilu, nobil filosof al moralei scenice, al caracterelor, mișcată de infernalul mecanism al oglinzilor strâmbe, prinde de minune și vremurilor noastre. Orice surplus de modernizare formală nu reușește decât să deregleze fantastica operă mazileană, să-i răpească farmecul și miza.

…Cum s-a întâmplat cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”, producția Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara. Experimentatul regizor Ion-Ardeal Ieremia a plusat total neinspirat pe modernizarea unui text foarte actual. „Tăindu-l” cu inserții filmice (o modă în exces!) în care apăreau încătușați Adrian Sârbu - ProTV și Sorin Oprescu - primarul Capitalei, iar acțiunea piesei, cu patrulaterul ei conjugal-parșiv (Gogu, Emilian, Clementina, Ortansa), bântuit de obsesia controlului financiar, a fost mutată într-un platou tv, cu acces direct la „Breaking news”, în vânzoleală jenantă a cameramanilor și fetei de la producție. Textul de excepție a fost trădat, ca și așteptările publicului, spectacolul ratat. La care nu pot să nu amintesc muzica infernal de tare (altă „modă” în teatrele noastre!) de la începutul spectacolului, încât replicile de debut ale Clementinei (Cristina Konig) nu s-au mai auzit. Nu ne-am mai bucurat de un „clar de lună”, cum ne spunea titlul piesei, ci de o eclipsă, și nu doar de lună… Singura rază frumoasă din acest spectacol, jocul remarcabil al Claudiei Ieremia (Ortansa) și Ion Rizea (Gogu), care, „citind” cu atenție textul, au dat profunzime și splendoare acestul minunat echilibru fragil al pieselor maziliene dintre ridiculizarea sublimului și sublimarea ridicolului. În loc de concluzie: este lăudabil că se redescoperă dramaturgi autohtoni de calibru, dar, dacă nu-s tratați cum se cuvine, totul devine bumerang, de la clar de lună la eclipsă totală…

Add comment


Security code
Refresh