… Final de stagiune en fanfare la Naţionalul bucureştean. Cu o capodoperă a culturii universale, celebra operă „Carmen” de Georges Bizet, într-o cuceritoare versiune dramatică semnată de un „trio” de renume (Peter Brook, Jean Claude Carriere, Marius Constant). Spectacolul românesc n-ar fi urcat însă în galeria creaţiilor de referinţă fără minunaţii creatori de cultură, de la directorul (de teatru şi de scenă) Ion Caramitru la actorii de operă şi de artă dramatică, decişi să înnobileze cu harul lor scena şi publicul. Poate şi pentru că, vorba lui Shakespeare, „Lumea-ntreagă e o scenă”, fie că-i teatru clasic, fie operă…
|
… În România, din fericire, se scrie teatru. N-am să spun că se scrie mult, ci şi bine. O dovedesc numeroasele concursuri de dramaturgie, nobilă intenţie. Din păcate, numai intenţie, căci organizatorii acestor concursuri cu sute de texte, de la directorii de teatre la cei care dau banii pentru premii, cred că important este doar să se scrie şi abandonează ideea la jumătatea drumului. Fiind vorba însă de dramaturgie, nu de poezie, proză sau critică literară, textele premiate (cel puţin) trebuie şi jucate!
... Scriitor de mare succes, fie că se dedică dramaturgiei şi cronicii literare, fie prozei sau poeziei, Horia Gârbea a revenit recent pe scenă, în aplauze. Cu un text („Cine l-a ucis pe Marx?”), montat în urmă cu opt ani la Târgovişte, care acum însă, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, s-a transformat seducător într-o comedie muzicală ce va face carieră. Stimulat de Lucian Sabados, nu doar rafinat director de teatru, ci şi de scenă (totodată şi un muzician de elită), Horia Gârbea a scris şi rescris cu patimă şi har textul, l-a completat, acordându-l la regulile musical-ului, dar şi la prezentul bolnav. Iar spectacolul acesta, de public şi de ţinută artistică, demonstrează ce forţă are această rară (la noi!) minunată simbioză dramaturg-regizor.
… La „Metropolis”, seria recitalurilor de excepţie a fost deschisă cu un regal. Actoricesc şi literar. Sărbătorind şapte decenii de viaţă sub „Craiul soare” şi 45 de ani scrişi în filigran de aur ca un inegalabil creator de Frumos, Alexandru Repan a oferit, sâmbăta trecută, un sublim spectacol de gală: „Pagini din Craii de Curtea-Veche”. Bijuterie dramatică, adaptată după Mateiu Ion Caragiale şi regizată de uriaşul Artist Alexandru Repan.
… Epilogul lui „festCo” 2010, culminând cu Gala Laureaţilor, a fost inspirat inclus într-un reuşit spectacol de magie, asigurat de trupa profesionistă a lui Andrei Teaşcă. În fapt, întregul „Festival al Comediei Româneşti” a însemnat o minunată magie, a Teatrului, care o săptămână întreagă i-a furat pe cei îndrăgostiţi de Thalia din mizeria străzii, bălăcăreala politică şi drama economico-socială a prezentului. În „Templul Teatrului” s-a râs sănătos, fie şi în regim de criză, altfel spus cu mai puţini invitaţi, iar unele dintre spectacolele alese fiind văzute doar de juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chişinău.
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 1 din 15 |