Main menu

header

Cele mai frumoase filme cu... Moş Crăciun

1. „Viaţa e minunată”
Socotit cel mai renumit film de Crăciun al tuturor timpurilor (regizat de Frank Capra în 1946), nu poate fi vizionat fără să adune câteva lacrimi, fie şi pe ascuns, din partea spectatorilor. Extrem de sentimental şi petrecându-se într-o perioadă de mare sărăcie, imediat după cel de-al doilea război mondial, pelicula alb-negru îl are ca personaj principal pe un tip interpretat de James Stewart, care încearcă să-şi ia zilele. Noroc că apare un înger păzitor, Travers, care îi arată ce-ar însemna viaţa celorlalţi fără el. Nimeni nu va uita că, de câte ori sună un clopoţel, înseamnă că un îngeraş şi-a primit aripile mult visate!

Read more: Cele mai frumoase filme cu... Moş Crăciun

La taifas cu fantomele lui Scrooge

Crăciunul a venit la Cannes încă de acum şapte luni, când grădina unui elegant hotel a fost „ninsă”, iar brazii împodobiţi cu globuri, spre a face reclamă acestei poveşti cu adevărat nemuritoare. Istoria are peste un secol şi jumătate, şi cineaştii au ecranizat-o în fel şi chip. De la desenele animate ale lui Disney până la recentul 3D.

Read more: La taifas cu fantomele lui Scrooge

La taifas cu un tătic

O comedie pe cinste, numai bună de sfârşit de an! Chiar dacă nu vor fi cronici strălucite, în mod sigur vă veţi distra pe parcursul vizionării, cu condiţia să nu fiţi prea cârcotaşi. În schimb, o veţi uita în secunda următoare.

Read more: La taifas cu un tătic

La taifas cu Maria Mirabela

La aproape zece ani după „Veronica” Elisabetei Bostan şi la cinci ani după „Mama”, filmul aceleiaşi regizoare, în coproducţie româno-sovietică, marele Ion Popescu Gopo face în 1981 o peliculă relativ similară: „Maria-Mirabela”. Nenumărate fetiţe din România poartă numele acestor personaje. Culmea, aveam să descopăr zilele trecute desenul animat integral amestecat cu actori, creaţie a lui Gopo, cel care a luat Palme d’Or-ul, pentru „Scurtă istorie” în 1957, tocmai în Canada, cu ocazia Festivalului Filmului Românesc de la Montreal.

Read more: La taifas cu Maria Mirabela

La taifas cu IMAX

2009 a fost un an extrem de fast pentru ceea ce înseamnă cinematografie la Bucureşti. Peste vară am avut surpriza deschiderii unui „Drive in”, un cinematograf în aer liber la care poţi merge cu maşina, în care poţi rămâne să te uiţi pe un ecran imens, în cazul nostru pe peretele Mall-ului Băneasa. Îl aşteptam de câteva decenii. A fost inaugurat atunci când în SUA deja se închidea, pare-se, ultimul dintre ele! Read more: La taifas cu IMAX

La Taifas cu Gheorghe Dinică

N-aş fi avut niciodată curajul să scriu un asemenea articol înainte de marea despărţire. Mi s-ar fi părut de rău augur. Ne plăcea tuturor să îl urmărim fără să facem trecere în revistă ori statistici ale carierei sale. Ne bucuram când îl vedeam pe scenă, îl auzeam la teatrul radiofonic, îl urmăream pe marele ecran sau pe cel mic, în roluri cărora le dădea nobleţe.

Read more: La Taifas cu Gheorghe Dinică

La taifas cu Patrick Swayze

Au trecut 40 de zile de când ne-am despărţit de cel care era „Fantoma” („Ghost”) acum aproape 20 de ani. Mare dansator, dar şi cântăreţ romantic. A lăsat în urma sa replici celebre. Despre „Dirty Dancing” („Dansul provocator”), din 1987, se spune că este un film cult, un clasic. Acolo declara că viaţa nu e decât un labirint. În filmul în care este ucis şi vrea să-şi salveze iubita măcar postmortem, pe foarte senzuala Demi Moore, frângea inimi când spunea „Iubirea pe care o ai în tine, o iei şi dincolo de moarte”. A uluit atunci când a interpretat un rol de surfer, a intrigat de câte ori s-a bătut convingător, a fascinat cu muşchii săi şi, mai ales, a întristat pe toată lumea atunci când s-a aflat că trebuie să se lupte cu cea mai cumplită dintre boli. A fost învins la 14 septembrie.

Read more: La taifas cu Patrick Swayze

La taifas cu... un călător în timp

Recunosc că n-am avut răbdare să aştept filmul „Soţia călătorului în timp” să ajungă pe marile noastre ecrane (între timp a început să fie difuzat şi la noi), aşa că m-am dus cu o săptămână înainte la un cinematograf din Tokyo, unde un bilet era 18 dolari americani!!! Povestea părea fascinantă.

Read more: La taifas cu... un călător în timp

La taifas cu Zidul

Fireşte al Berlinului. După 20 de ani de libertate, de care poate că nu vom şti să ne bucurăm destul, decât văzând filme ca „Good Bye, Lenin!” sau „Aleea Soarelui”. La noi, pe ecrane au ajuns în această ordine, deşi Soarele este cu cinci ani mai bătrân. (Noroc cu Zilele filmului german organizate de Institutul Goethe şi prezentate de un ambasador aristocrat, Excelenţa Sa domnul Von Mettenheim).

Read more: La taifas cu Zidul

La taifas cu japonezii şi bulgarii

De 22 de ediţii, la Tokyo există un festival de cinema care, iniţial, se petrecea o dată la doi ani. Acum e la fiecare 12 luni şi adună între altele cele mai bune pelicule de la Berlin, Cannes şi Veneţia, dar şi unele total inedite. Cel mai plăcut pentru un european venit din România este să descopere că mare parte dintre regizorii prezenţi prin operele lor sau chiar în carne şi oase au trecut şi pe la festivalurile din România, pe la Anonimul mai cu seamă, dar şi la bucureşteanul B-Est.

Read more: La taifas cu japonezii şi bulgarii

La taifas cu dădaca

O poveste romantică, foarte realistă, până la un punct, poate prea optimistă spre final.

Read more: La taifas cu dădaca