Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Cea mai neașteptată consacrare la Globurile de Aur 2016 este faptul că Sylvester Stallone, care reia după decenii rolul lui Rocky Balboa (prietenul său imaginar, după cum a declarat foarte inspirat Sly, la L.A. Beverly Hilton), a plecat acasă cu râvnitul trofeu, deși intrase în competiție, între altele, genialul Mark Rylance, din „Podul spionilor”, unde britanicul interpretează remarcabil un rus plecat în Occident, cu o misiune precisă și interzisă. „Creed” a fost de fapt ideea unui tânăr regizor și scenarist, Ryan Coogler, care a revenit la protagonistul său din „Fruitvale Station”, Michael B. Jordan („B” venind de la Bakari, care înseamnă predestinat parcă: promițător). Deși filmul începe oarecum ca-n Dickens, cu un orfelinat și o școală de corecție, totul se schimbă odată cu reapariția actorului fetiș, boxerului de celuloid, care a inspirat generații întregi de sportivi și a schimbat destine pentru cei dezorientați. Acțiunea se petrece în Philadelphia, sigur că urmează o revenire și un meci decisiv, dar și scene cu umor ca, de exemplu, mirarea Moșului lor: ce-o fi însemnând „cloud”? Oare cu capul în nori? Sau e o invenție de memorie pentru telefonie și calculator? Urarea italienească de „Cento Anni!” /„Să trăiești 100 de ani!” pare anume spusă cu gândul la supereroul care continuă să-l încânte și să-l înduioșeze pe mai tot publicul care are curajul s-o recunoască. Ca să fie toată lumea mulțumită și să nu lipsească elementul romantic, puștiul are și o iubită care-i cântăreață, dar are și ceva probleme de sănătate. Ca de altfel și antrenorul, devenit patron de cârciumioară, care a fost cândva rivalul tatălui băiatului dependent de ring. Ar mai fi și o morală, nu numai că ai avea nevoie de modele și de antrenori, ci și că, dacă te îmbolnăvești de ceva care pare fără leac, e bine să nu ignori nenorocirea, să nu te dai bătut, ci să speri și să te tratezi prin toate mijloacele.

CREED

SUA, 2015

Regia: Ryan Coogler

Cu: Tessa Thompson, Sylvester Stallone, Michael B. Jordan, Graham McTavish, Wood Harris, Phylicia Rashad, Ritchie Coster, Tony Devon, Brian Anthony Wilson

Distribuit în România de

Forum Film România

Add comment


Security code
Refresh