Şi în piesele renumite româneşti se vedeau personaje de prim-plan legate cu ditamai prosopul în jurul frunţii, cârpe ude, ca să domolească, pasămite, durerile de cap. Dar imaginile astea se întâlnesc şi în viaţa de zi cu zi, fiindcă acest simptom este atât de răspândit, încât cred că nimeni n-a scăpat de menghina care, uneori, strânge capul omului, iar românul se vaită că simte un fel de ceaţă în creieraş. În mod greşit, omul de pe zebră, adică cel de toate zilele, rosteşte acuzaţii la adresa migrenei. E parţial adevărat, fiindcă ea e cea mai frecventă durere de cap, dar nu este singura. Explică profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Internaţionale ORL a ţărilor de limbă latină. Durerile de cap se pot clasifica în trei categorii: cefaleea, cele din zona mijlocie a feţei şi cele de natură cervicală, adică provenind de la coloană, din zona cefei. Din clasa cefaleelor, cea mai frecventă este migrena, care poate fi obişnuită sau cu aură. Cea simplă durează între patru şi 72 de ore, se instalează pe jumătate de cap şi este pulsatilă, urmărind pulsul. Este însoţită şi de greaţă, fotofobii şi fonofobii, adică bolnavul se fereşte de lumină şi de zgomot, însă nu are semne neurologice, pe reţeaua de nervi.
Migrenele au şi cauze hormonale, dar sunt acuzate şi dischineziile biliare, şi aerul condiţionat. Dacă sunt tratate, li se scurtează durata.
Migrena cu aură are avantajul că este precedată de nişte semnale care durează între unu şi cinci minute. Aura se manifestă prin ameţeală, somnolenţă, vedere dublă sau vorbire împotmolită. Când semnalează sosirea migrenei, suferindul poate înghiţi preventiv medicamente care să atenueze durerile de cap din timpul migrenei propriu-zise.
Dintre celelalte tipuri de dureri de cap, cele de tip vascular sunt sfâşietoare, durează trei ore şi dispar de la sine, dar reapar. Cele din categoria zonei medii a feţei sunt oculare, la pleoape ori cornee, dar apar şi la mijlocul feţei, fiind cauzate de suferinţe ale urechilor, glandei parotide de sub acestea, glandelor de sub maxilarul de jos sau pietrelor la glanda salivară. Neplăcerile de la etajul mijlociu al figurii vin şi din pricina rinitelor, rinosinuzitelor, herpesurilor sau gingivitelor.
Adesea se întâlneşte în holul unui hotel următoarea scenă: buimac de nesomn, un client, cu pijamaua pe el, cere la recepţie să-l mute în altă cameră, fiindcă celălalt ocupant al camerei sforăie de nu poate lipi geană pe geană. Sforăitul poate fi un calvar pentru partenerul de cuplu într-o căsătorie, care, de multe ori, se termină cu o cerere de divorţ din pricina hârâitului insuportabil pe care-l scoate din gâtlej sforăitorul. Dar nevasta se sperie noaptea nu numai din pricina sforăitului soţului, ci şi din cauza opririi respiraţiei chiar şi un minut, de parcă bărbatul a murit. Medicina numeşte aceste întreruperi ale respiraţiei în somn apnee. Sforăitul şi apneea apar mai ales după 45-50 de ani, şi asta fiindcă se moleşesc ţesuturile şi muşchii din cerul gurii, aşa că aceste părţi „flutură” pur şi simplu în curentul de aer al respiraţiei precum un steag bătut de vânt. Bineînţeles că nu numai pierderea fibrelor elastice din cerul gurii e cauza sforăitului şi a pauzelor în respiraţia nocturnă, ci şi obezitatea, fumatul, mâncarea multă la cină, refluxul gastroesofagian, abuzul de cafea ori somniferele. De asemenea, unele obstacole, precum deviaţia de sept sau îngroşarea mucoasei din nări, abuzul de picături de nas, rinitele cronice sau amigdalele prea mari şi apropiate duc la sforăit şi dificultăţi în respiraţia din timpul nopţii.
Azi au apărut o serie de intervenţii moderne pentru rezolvarea problemei, continuă să explice profesor doctor Dorin Sarafoleanu, întemeietor de clinică şi şcoală ORL la Spitalul „Sfânta Maria”. Se pot evita operaţiile de tăiere a unei porţiuni din cerul gurii, din omuşor sau din amigdale. Se introduc sub ţesuturile din cerul gurii sau din nas nişte electrozi şi radiofrecvenţa produce cicatrice menite să rigidizeze, să întărească aceste ţesuturi, ca să nu mai „fluture” în curentul de aer. Iar micşorarea amigdalelor sau a omuşorului se face cu laser. Astfel se luptă modern cu sforăitul şi opririle de respiraţie în somn.
