Întâi de toate, iată o precizare ce ne cam face KO. Noi, românii cei de toate zilele, ştiam că există două amigdale în cerul gurii, „prunele” acelea ce dor când sunt roşii şi ne aduc neplăceri şi mai mari când au puncte de puroi pe ele. Ei bine, iată că medicina ne anunţă că există mai multe amigdale constituite într-un veritabil lanţ ce luptă cu infecţiile. Acesta este deci util în autoapărarea cu anticorpi şi nu se confirmă zicerea cum că n-are nicio menire. Tocmai de aceea a fost o vreme când era îndepărtat pe bandă rulantă. Dă explicaţii în această pagină interesantă de medicină dr. Claudiu Manea, medic specialist şi asistent universitar la Clinica ORL de la Spitalul „Sfânta Maria-Griviţa”.
Din lanţul amigdalian, firesc, cele mai importante sunt amigdalele palatine, cele două din cerul gurii. Dar din el mai fac parte şi polipii din copilărie. Mai există şi o amigdală în jurul trompei lui Eustachio, acel canal subţire ce face legătura dintre spatele nasului şi ureche, cu rolul de a permite aerisirea urechii. O altă amigdală se găseşte în spatele limbii, dar şi un fel de ganglioni în fundul gâtului. Să vedem în primul rând povestea amigdalelor palatine! Acestea nu sunt netede la suprafaţă, ci prezintă un fel de şanţuri, nişte adâncituri numite cripte, unde îşi găsesc culcuş, din păcate, microbii. În treacăt fie spus, se face o greşeală atunci când se recoltează cu tamponul de vată exudat faringian, în mod superficial, doar atingând amigdalele. Ei bine, pentru analizarea corectă, trebuie luată probă şi din aceste şanţuri, pentru că aşa se descoperă microbii şi natura lor. Amigdalitele înseamnă inflamarea amigdalelor din cauza unor microbi, cel mai ades infecţia fiind provocată de streptococul betahemolitic. Există şi forme mai uşoare, neinfectate, doar cu roşeaţă în gât, numite amigdalite congestive. Aceste afecţiuni fără puroi sunt provocate de virusuri şi este o greşeală administrarea din iniţiativa părinţilor a antibioticelor în acest caz. Medicamentele nu numai că lovesc fără efect în virusuri, ba, mai mult, distrug flora microbiană folositoare. În amigdalitele doar cu roşu în gât se dau medicamente antiinflamatoare, sprayuri dezinfectante sau băuturi calde. Amigdalita mai complicată este cu puroi, cu puncte albe în gât, denumită amigdalită pultacee. În acest caz îşi au rostul antibioticele. Însă, până iese rezultatul de laborator ce stabileşte la ce antibiotic e vulnerabil microbul din exudat, se tratează cu Penicilină, la care streptococul betahemolitic reacţionează. Dacă ţesutul este sănătos şi produce anticorpi pentru imunitate, nu are rost să îi scoateţi copilului amigdalele. Acestea se elimină când apar complicaţii ce implică puroi şi anume flegmon. Dar şi când rezervorul cu microbi dă infecţii la depărtare în articulaţii, ca reumatism, la inimă şi la rinichi (pilonefrite). S-a terminat cu moda greşită de a scoate pompieristic amigdalele copiilor. Micuţul e bine să fie lăsat să se lupte singur cu până la cinci amigdalite cu puroi pe an, fiindcă, în urma acestor războaie, îşi căleşte imunitatea. Se procedează chirurgical doar dacă sunt mai mult de cinci-şapte afecţiuni cu puroi pe an. Mai există metoda de a păstra un ţesut în gât, şi intervenţia constă în răzuirea cu laser doar a şanţurilor (criptelor), astfel că se desfiinţează culcuşul microbilor în adâncituri. Operaţia de eliminare totală nu se face cu laserul, ci doar prin metodă chirurgicală clasică.
