A spune că superba construcţie numită creier este un computer uluitor a devenit o exprimare răsuflată şi, pe la multe colţuri, neadevărată. Pentru că, făcând această paralelă, jigneşti cea mai fabuloasă adunare de celule deştepte. Marii academicieni care s-au ocupat o viaţă întreagă de studiul materiei cenuşii, după peste o jumătate de secol de lucru, au declarat că nici zece vieţi nu le-ar ajunge pentru a descifra toate funcţiile sale miraculoase. Şi, cu toate acestea, poate avea loc atât de uşor un atac devastator... Către scoarţa cerebrală şi miezul creierului se îndreaptă oxigenul şi cea mai bună glucoză. Marea pacoste a destinului omului, împotmolirea curgerii sângelui în vase prin blocarea totală cu un cheag sau prin strâmtarea vasului datorită depunerilor de grăsimi, duce la nehrănirea unei porţiuni din creier, cu consecinţe dezastruoase: moartea sau paralizia.
Există două feluri de atacuri: prin ischemie, adică irigarea insuficientă cu sânge, şi prin hemoragii, adică spargerea de vase în creier cu inundarea neuronilor, fapt ce duce la moartea celulelor cerebrale. În 80% din cazuri, accidentul se produce din prima cauză, situaţie în care, dacă se intervine rapid deblocând artera, se salvează vieţi şi se limitează paraliziile şi alte infirmităţi.
Marele Creator a avut grijă să conceapă şi un sistem de siguranţă. Cele două artere carotide care aduc circa 80% din sânge şi cele două mai mici din zona cefei (vertebro-bazilare) se unesc într-un colector comun, la baza creierului, numit poligonul lui Willis. Când unul dintre vasele de alimentare sau chiar ambele se înfundă, acest colector comun compensează oprirea irigării, dirijând sânge acolo unde el nu ajunge. Dar salvarea vine doar în condiţiile în care leziunile, îngustările pe artere se produc progresiv şi lent. Dacă este vorba despre o blocare bruscă a sângelui printr-un traumatism, colectorul comun nu mai poate salva situaţia. Oamenii trebuie să ştie că ateroscleroza şi formarea de cheaguri, din păcate, nu dau sunete de alarmă clare, convingătoare. Fenomenul e viclean şi-şi anunţă prezenţa fără mare gălăgie. Aşa că cei afectaţi rămân indiferenţi la semnalele discrete de furtună în creier, deşi apar aşa-zisele accidente vasculare cerebrale tranzitorii. Semne de înfundare a vaselor şi nehrănirea unor porţiuni de creier apar la început cu scurtă durată şi ele dispar. Unele persoane simt o moleşeală a membrelor, chiar o nefolosire a lor prin paralizii scurte, tulburări de vorbire şi de vedere, bâlbâieli, pierderi de echilibru. Iar toate aceste semne trebuie să-l trimită pe om imediat la medic. Aceste scurte accidente vasculare trecătoare anunţă de fapt un atac vascular cerebral masiv, definitiv, însoţit de moarte sau paralizie extinsă. Când au simţit aceste fenomene, suferinzilor la spital trebuie să li se facă patru investigaţii: un examen la tomograful computerizat, pentru a vedea dacă e vorba despre o hemoragie în creier sau dacă este vorba doar despre un infarct cerebral cu blocarea unui vas şi moartea celulelor hrănite de acesta. Al doilea este cu ultrasunete la Doppler. El sesizează îngustarea sau blocarea în procente pe arterele gâtului. Când îngustarea a ajuns la 70% trebuie urgent intervenit. Al treilea este electrocardiograma, ce descoperă dacă nu cumva este şi un infarct la inimă, care poate fi concomitent cu accidentul cerebral. Tocmai de aceea se face şi o ecografie a cordului, pentru a sesiza un eventual cheag pornit de la inimă spre creier.
A fost o vreme în care plutea o atitudine pesimistă în rândul medicinei. Se spunea că un accident vascular cerebral nu prea are sorţi de rezolvare. Acum, dacă se acţionează în primele trei ore, cheagul poate fi topit cu medicamente, limitându-se zona moartă din creier. Ba mai mult, sunt salvate celulele din jur ale creierului, aflate doar în stare de leşin, care îşi revin. Când situaţia e gravă se poate interveni chirurgical pe arterele blocate ale gâtului, scoţând cheagul, curăţind pereţii arterei înfundate şi lipind un petic care o şi lărgeşte.
