„Aoleu, parcă-mi plesneşte capul! Am o durere de cap de mă clatin pe picioare!“. Această văicăreală o auzi des, iar uneori cel care îşi zice jalea e înfăşurat pe frunte cu ditamai prosopul înmuiat în apă. Durerea de cap are atâtea cauze, încât ar trebui să scriem un roman stufos. În primul rând, este dată de semnele lansate de nervii aflaţi pe faţa omului, dar poate fi generată şi de foame, şi de o durere de dinţi, şi de o hipertensiune. Dintre durerile cauzate de nervii feţei, cea mai greu de suportat este nevralgia de trigemeni, ce îl fulgeră pe suferind câteva minute cu dureri îngrozitoare în frunte, în obraji, în maxilar, în orbitele ochiului, iar durerea revine când îi e lumea mai dragă şi îl chinuieşte atât de tare, încât se poate ajunge la sinucidere. Dar nu despre aceste numeroase dureri vom scrie în rândurile următoare, ci despre durerea de cap dată chiar de ansamblul creierului şi al cutiei craniene.
Creierul, de fapt, nu e dureros, căci în el nu se află terminaţii nervoase care să înregistreze durerile. Însă învelişurile creierului au fibre nervoase, şi de aici se simte durerea. Nu doare nici cutia craniană, formată din oase, ci dor părţile moi exterioare oaselor, adică pielea de pe cap, muşchii, ţesuturile ce învelesc craniul osos. Cel mai des durerea de cap este benignă, nepericuloasă, dar pot exista şi boli ce conduc la dureri de cap. În durerea de cap trebuie analizată cauza ce a dus la această durere. În 90% dintre cazurile acestor dureri ce vin efectiv din interiorul capului este vorba despre tumori. Unele canceroase, unele necanceroase. Durerea este localizată în zona în care se dezvoltă tumoarea, fiind atât de sensibilă, încât omul simte durere şi când îşi piaptănă părul. Sunt dureri ce au aceeaşi intensitate, dar sunt dureri cu oscilaţii, ce dispar uneori în anumite poziţii ale capului. Tumorile din creier dau dureri mai ales în partea a doua a nopţii, spre dimineaţă, când se înregistrează o accentuare a durerii. Mai există o durere generată de creşterea presiunii în cutia craniană. Când creşte presiunea în cutia osoasă a capului, din pricina unei tumori canceroase, apar şi vărsăturile. În urma vărsăturii se elimină o cantitate de lichid şi există senzaţia de scădere momentan a durerii. În cazul tumorilor canceroase se impune extirparea lor de chirurg, după care urmează terapia cu iradiere.
Mai există şi acele hematoame în interiorul creierului. Se formează mici pungi cu sânge ce apasă pe creier fără ca acestea din urmă să aibă vreo leziune. Aceste hematoame apar fie prin ruperea unui vas în creier din cauza hipertensiunii, fie în urma unui traumatism. După câteva zile de la apariţia hematomului, durerea se însoţeşte şi de paralizie pe partea opusă a corpului, observându-se şi tulburări în vorbire. Tocmai de aceea, când un om s-a lovit la cap, el trebuie să se ducă la un control, pentru a se constata dacă s-a format o pungă de sânge, un hematom, consecinţele grave ale acestuia putându-se ivi după câteva zile de la traumatism.
Reamintim faptul că unii oameni suferă nişte atacuri în vasele creierului prin înfundarea arterelor ce aduc sânge, atacuri vascular-cerebrale trecătoare, fiindcă semnele dispar după maximum o oră. Aceste tulburări de vedere, de vorbire, de echilibru, cu uşoare paralizii, ce trec sunt totuşi alarme că irigarea creierului nu este suficientă şi anunţă un atac vascular cerebral grav, masiv, definitiv, ce omoară sau lasă în urmă paralizii. Când omul simte aceste semnale trecătoare trebuie să meargă la medic pentru a fi investigat cu tomograful computerizat, cu RMN-ul, cu testul Doppler pe arterele gâtului sau cu examenul de angiografie.
Se dau medicamente împotriva formării de cheaguri, cel mai banal fiind medicamentul numit Aspirină. Când se constată o îngustare de 70% a arterelor, sângele curgând doar pe 30% din secţiunea arterei, trebuie să se intervină chirurgical sau cu metode fără bisturiu. Chirurgul secţionează artera de la gât, pe lungime, îndepărtează cheagul, răzuieşte, curăţând peretele vasului şi apoi se pune un petic la arteră şi, eventual, un stend (acea armătură de dilatare a vasului). Dintre metodele nechirurgicale se menţionează angioplastia cu cateter. În zona înfundării arterei gâtului se pătrunde cu o sondă dotată cu un balonaş. Când se ajunge cu cateterul în zona strâmtată a vasului, balonaşul se umflă, striveşte cheagul, iar acolo sonda montează acel manşon, acea armătură ce va ţine lărgită artera.
