În materie de sănătate, marea sperietură a oamenilor este când le curge sânge. Cum observă ceva sânge în salivă, în scaun, în urină sau în vărsături ori în albul ochilor sau în batista unde şi-au suflat nasul, oamenii dau fuga la medic. Nu există sunet de alarmă mai impresionant pentru oameni decât sângerarea. Poate că sângerarea cea mai banală este pierderea de sânge din nas. Sunt unii care chiar îi fericesc pe cei cărora le curge sânge din nas: „E bine că s-a spart un vas în nas, că de tensiune mare putea să-ţi crape un vas în creier şi damblageai sau mureai!...”
Medicina acceptă parţial această vorbă ce umblă prin popor. Dar curgerea sângelui din nas, numită de medicină epistaxis, trebuie explicată mai pe îndelete. Face această demonstraţie doctor Claudiu Manea, unul dintre ORL-iştii lăudaţi de la Clinica ORL a Spitalului „Sf. Maria” din Bucureşti. Epistaxisul nu este în sine o boală! Nu se poate spune că un om suferă de boala curgerii sângelui din nas, ci, în acest caz, trebuie găsite cauzele. Nasul este foarte bine vascularizat. Sunt multe vase de sânge în nas pentru a realiza încălzirea aerului şi umidificarea lui. Tocmai de aceea se întâmplă relativ frecvent să curgă sânge dintr-unul dintre vasele nasului. În cornetele nazale sunt veritabile lacuri de sânge ce au menirea să încălzească şuvoiul de aer respirat, uneori cu 60-70 de grade de la gerul de afară la temperatura corpului. În nas, vasele de sânge se apropie cap la cap, iar unde acestea se îmbină (în peretele ce desparte nările, în aşa-zisul sept nazal) se creează o zonă fragilă, slabă constituţional. Cauzele ce duc la sângerarea nasului sunt locale (diverse afecţiuni la nivelul nasului) sau generale (probleme în alte zone ale organismului, cu îmbolnăviri ce trimit un ecou de epistaxis). În cadrul cauzelor locale de pe teritoriul nasului ce duc la sângerări, se menţionează că orice inflamaţie în mucoasa nasului determină ca aceste ţesuturi să se umple de sânge, aşa că ruptura poate apărea uşor. Rinitele sau răcelile pot provoca sângerări în nas. De asemenea, rinitele alergice şi abuzul de pus picături în nas conduc la inflamarea cronică a mucoasei nasului, cu risc de rupturi şi de sângerare. Rinitele sau răcelile lasă şi cruste în nas, iar ruperea lor duce la sângerare. Rinosinuzitele sunt inflamaţii, deci pot duce la epistaxis. Ca şi polipii măriţi în cazul copiilor. Loviturile în nas sunt şi ele pricină de sângerare, precum şi tumorile din teritoriul nasului.
În rândul cauzelor generale, pe primul loc în privinţa motivelor pierderii de sânge din nas este hipertensiunea. Dar stau în rând şi unele boli de coagulare a sângelui, diabetul, hepatitele cronice, sărăcirea de trombocite...
Oricum, când un om pierde sânge din nas trebuie să se prezinte la o secţie de ORL. Până a ajunge la medic, singura măsură recomandată este ca omul să-şi apese din exterior cu degetul nara şi mai ales în zona de unde simte că pierde sânge. Comprimarea cu degetul a nării pe unde se pierde sânge trebuie să fie fermă, şi această apăsare cu degetul să dureze cinci-zece minute. Acele sfaturi primite din partea unor nepricepuţi, cum să laşi capul pe spate şi să ridici mâna stângă în sus, reprezintă de fapt nişte aiureli! Când ridici mâna în sus efectul e zero, iar când laşi capul pe spate faci mai mult rău, fiindcă poţi înghiţi sângele ce curge din nas şi să dai peste cap şi sistemul digestiv. Se mai recomandă, eventual, să se pună câteva picături de desfundat nasul, fiindcă acestea fac o contractare a vaselor. La secţia de ORL, medicii îl pun pe cel cu epistaxis să aplece capul asupra unei tăviţe, pentru a curge sângele şi a nu-l înghiţi. Se introduce pe nară un cateter, o sondă de oprire a sângerării din acea venă. Apoi se pun nişte meşe de vată şi de tifon îmbibate cu substanţe de vaso-constricţie, şi asta pentru a curăţa nara. Când se constată un vas ce sângerează şi nu se opreşte curgerea de sânge, acel vas se cauterizează chimic sau electric.
