Una dintre cele mai înduioşătoare scene ale lumii ăsteia, atât de complicate, este grija iubitoare până la prăsele a părinţilor pentru odraslele lor. Exagerarea protecţiei ca nu cumva sănătatea micuţilor să derapeze cu doi centimetri reprezintă cele mai luminoase faţete ale Universului. Din păcate, uneori, protejarea exagerată a puiului de om de părinţi şi de bunici poate să se mute în zona defavorabilă.

Dau unii în derâdere din mână: „Pneumonia nu e mare scofală, e cea mai obişnuită răceală”. Minimalizarea asta a necunoscătorilor poate crea situaţii rele, fiindcă pneumonia la vârstnici şi la copiii mici dă complicaţii şi poate duce chiar la moarte. De aceea, pneumonia ce loveşte aceste populaţii cu risc crescut impune internarea în spital, în timp ce un adult se poate trata acasă. Medicaţia în sistemul ambulatoriu înseamnă un tratament de circa şapte zile cu antibiotice, cu expectorante şi cu hidratarea bolnavului. Luna ce urmează unei pneumonii trebuie să însemne apelarea la Vitamina C. În zilele de pneumonie, omul matur nu se internează, dar trebuie să stea în pat. După vindecare, urmează trei-patru săptămâni de stare de vlăguire, adică de astenie.

Umblă o vorbă cu greutate cum că noul mileniu va însemna un război total împotriva viruşilor. Va fi un fel de cruciadă dusă de lumea ştiinţei pentru a pune în genunchi unii dintre cei mai parşivi inamici ai omenirii: viruşii. Sunt cu atât mai primejdioşi cu cât aceştia sunt tot mai vicleni.

Care sunt „subansamblurile” corpului omenesc influenţate cel mai tare de vremea de afară? Trecem peste atât de cunoscuta durere de genunchi a bunicilor, care, în funcţie de cerul înnorat sau nu, se vaită de încheieturi, ba ghicesc chiar mai bine timpul probabil cu „aparatura” din articulaţii decât meteorologii profesionişti. Există oameni cu un organism sensibil la seninul sau la ploaia de afară, la presiunea din atmosferă, şi asta mai ales din punct de vedere al junghiurilor reumatice.