Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Home Editoriale Florin Condurăţeanu

Florin Condurateanu

Grătarul şi carnea prăjită, în boxa acuzaţilor

Există o fărâmă de procuror în fiecare dintre noi. Nu se poate să nu găsim un om sau un lucru către care să nu îndreptăm un potop de acuze, mai să dorim a-i pune cătuşele. În literatura română era chiar un personaj care cârtea foarte des, căruia nu-i alunecau bine pe gât o mulţime de lucruri, acest personaj numindu-se Cănuţă om sucit. Uneori, rechizitoriile pe care le facem au temei, alteori sunt nejustificate. Mai nou, a intrat în atenţia publicului grătarul.
 

Patul, cel mai periculos loc de pe mapamond

Pe unii care n-au apucat până acum să se ridice în aer cu „aeroplanul“ îi apucă tremuriciul de spaimă când aud cuvântul avion. Pentru ei, călătoria cu avionul, pe undeva prin ceruri, reprezintă o aventură de maxim pericol şi le clănţăne dinţii de frică la gândul că circulă la zece mii de metri altitudine şi nu mai au pământul sub picioare. În realitate, groaza lor nu este foarte justificată, fiindcă statisticile arată că mai puţine accidente mortale se întâmplă cu avioanele decât cu trenul.
 

„Aoleu, mamă!“

Când discutam cu o simpatică şi foarte pricepută doctoriţă despre durerile cele mai ticăloase şi aminteam ca fiind vestite în intensitatea durerii criza de rinichi, infarctul, naşterea, priceputa doctoriţă de reumatisme m-a tras de mânecă şi mi-a spus: „Să nu cumva să pierdeţi din vedere durerea de gută, ce te seacă la suflet“. Şi, într-adevăr, durerea dată de crizele de gută se situează în locurile din faţă ale păcătosului clasament privind brutalitatea durerii.
 

Metalul din şold ce pare material viu

      O mulţime de oameni păşesc strâmbându-se de parcă ar călca pe cioburi. Grimasa de pe faţa lor este adusă de o grea suferinţă, durerea din şolduri. Chinuitoare este păşirea în condiţiile în care uzura a mâncat cartilajele articulaţiilor, ajungîndu-se la frecarea os pe os, aducătoare de mare suferinţă. Artroza de şold nu poate să dea niciodată înapoi.
 

Cine porneşte războiul din piept

   Rostesc medicii fraze care de multe ori te umplu de uimire: „N-a avut noroc să-l doară, să-i curgă sânge, că în faţa durerii şi a sângelui se speria omul şi dădea fuga la medic.“ Aşa judecă medicina apariţia unor semnale de alarmă ce înspăimântă şi sunt considerate până la urmă binevenite. Actualul război dus de medicină este să descopere cât mai devreme bolile, fiindcă, diagnosticate în faza de început şi urmate de tratament, pot fi învinse.
 
Mai multe articole..
Pagina 21 din 22

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe mail despre articolele Taifasuri, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !

banner_cofetarie