Şi în piesele renumite româneşti se vedeau personaje de prim-plan legate cu ditamai prosopul în jurul frunţii, cârpe ude, ca să domolească, pasămite, durerile de cap. Dar imaginile astea se întâlnesc şi în viaţa de zi cu zi, fiindcă acest simptom este atât de răspândit, încât cred că nimeni n-a scăpat de menghina care, uneori, strânge capul omului, iar românul se vaită că simte un fel de ceaţă în creieraş. În mod greşit, omul de pe zebră, adică cel de toate zilele, rosteşte acuzaţii la adresa migrenei. E parţial adevărat, fiindcă ea e cea mai frecventă durere de cap, dar nu este singura. Explică profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii Internaţionale ORL a ţărilor de limbă latină. Durerile de cap se pot clasifica în trei categorii: cefaleea, cele din zona mijlocie a feţei şi cele de natură cervicală, adică provenind de la coloană, din zona cefei. Din clasa cefaleelor, cea mai frecventă este migrena, care poate fi obişnuită sau cu aură. Cea simplă durează între patru şi 72 de ore, se instalează pe jumătate de cap şi este pulsatilă, urmărind pulsul. Este însoţită şi de greaţă, fotofobii şi fonofobii, adică bolnavul se fereşte de lumină şi de zgomot, însă nu are semne neurologice, pe reţeaua de nervi.

Uneori, când se scoală de la o masă prea bogată, omul simte că ceva este în neregulă. În burta mâncăciosului, disconfortul e la el acasă - apar balonarea, senzaţia de stomac prea umflat şi reîntoarcerea alimentelor pe contrasens, prin esofag, până în gură. Medicina numeşte aceasta reflux gastroesofagian. Pacienţii au arsuri în piept, se simt doldora de mâncare şi le vine totul înapoi cu gust de acid, de amar şi se porneşte tusea.

Şi acum există un puhoi de idei cu privire la natura sufletului, ce înseamnă el, unde este locuinţa lui... De altfel, a cules succes mare un film denumit chiar „21 de grame”, în care se vorbea că sufletul poate fi cântărit. Asta s-a şi întâmplat. A existat un experiment în care s-a cântărit un om chiar în pragul morţii şi, imediat după ce şi-a dat sufletul, a fost din nou cântărit. S-a constatat că scăzuse în greutate cu 21 de grame, cu alte cuvinte că i s-a înălţat sufletul la Ceruri şi el a pierdut această greutate. Filmul american era chiar incitant, fiindcă un bărbat bolnav de inimă a suferit un transplant de cord, montându-i-se în piept inima unui alt bărbat călcat de o maşină. Scurtând fascinanta poveste, bărbatul cu inima înlocuită a început să simtă brusc sentimente de dragoste faţă de nevasta decedatului căruia i se prelevase cordul.

Pare surprinzător, dar unele clasamente sinistre plasează bolile canceroase ale corzilor vocale şi ale vezicii urinare pe prima treaptă a podiumului în diabolismul cu care ne strică traiul. Aceste tumori, aflate în zone diferite ale organismului, dau chinuri mari, în măsură să prăbuşească grav calitatea vieţii. Există însă şi un petic de senin pe cerul neguros al destinului acestor bolnavi de cancere în gât şi la sistemul rinichilor. S-a demonstrat că intervenţia timpurie a medicilor poate schimba macazul acestui blestem, că operaţiile făcute din pripă salvează numeroase vieţi. Pentru aceasta însă, pacienţii nu trebuie să întârzie prezentarea la spital, astfel încât bolile canceroase amintite să fie atacate de chirurgi încă din momentul în care şi-au arătat colţii. Iată câteva argumente: un cancer al vezicii urinare, operat când încă n-a invadat pereţii organului, duce la supravieţuirea a 90% dintre pacienţi, şi asta după cinci ani de la intervenţie. Chiar dacă se află într-o fază mai avansată, în care ţesuturile au fost invadate, supravieţuirea după cinci ani de la operaţie se ridică totuşi la 60%-70%.