Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Home Editoriale

Editoriale

Ce trebuie să observe părinţii la nasul, gâtul şi urechile copilului

florin_condurateanuGrija părinţilor pentru odrasla lor e cazul să se îndrepte spre lucrurile importante şi să fie abandonată îngrijorarea bazată pe bazaconii auzite în lift sau de la o cumătră de la Huşi. De exemplu, nu e normal ca adulţii să se dea de ceasul morţii dacă micuţul lor de 1-2 ani pare a avea platfus sau picioarele crăcănate. Nu aceste probleme trebuie să le dea insomnii, fiindcă îngrijorările amintite sunt aiureli - până la 3 ani, toţi copiii au piciorul plat şi toţi au membrele inferioare ca parantezele, după care se formează bolta labei piciorului, iar curbura gambelor se îndreaptă. Asta nu se traduce prin îndemnul spre indiferenţă, dar atenţia e cazul să se concentreze pe subiectele recomandate de medici. Astfel, părinţii e bine să-i supravegheze pe copii pentru a observa cum respiră, cum le este auzul sau câte amigdalite cu puroi fac pe an.

 

La taifas cu echipa de şoc

irina_nistorO surpriză extrem de plăcută pentru acest început de vară, un fost serial al anilor ’80, mai precis din 1983, devine acum lungmetraj! Fireşte că nu în asta constă originalitatea. Doar abia am văzut „Totul despre sex 2”, care a fost o catastrofă. În schimb, „Echipa de şoc” este nu numai o peliculă foarte dinamică, ci şi plină de haz.

 

Şi actorii salvează textul, nu-i aşa?

mircea_m_ionescu... Există texte care fac impresie la lectură, însă urcate pe scenă riscă să sfârşească în plictis dacă n-ar interveni harul regizorului şi măiestria actorilor. La o asemenea concluzie m-a dus una dintre ultimele premiere de la Teatrul de Comedie, sala Studio, „Doamne… ce măcel!”. Este piesa unei franţuzoaice în vogă, Yasmina Reza, actriţă, regizoare, romancieră şi scenaristă, care a irupt spectaculos pe marile scene ale lumii, de la Royal Shakespeare Company până pe Broadway. Chiar şi piesa în cauză s-a jucat la Paris (în regia autoarei!), Zürich, Londra şi New York. Amănunte aflate după spectacol, din caietul-program, care nu mi-au schimbat însă cu nimic opinia.
Este un text care porneşte excelent, cu violenţa unui elev asupra colegului lui de şcoală pe care l-a bătut, de unde apare un adevărat dezastru în rândul părinţilor celor doi. Cei ai agresorului vin pentru mediere acasă la agresat şi începe drama, ipocrizia, mărinimia, „furtuna” în paharul la început cu apă apoi cu alcool (care o face criţă pe mama agresorului!). Înţelegem rapid că şi cei mari spun (şi comit!) lucruri trăsnite, unele cu efect scenic, că sunt falşi, trufaşi, însă aici textul (sau traducerea?) stagnează în multe locuri comune. Lăudabil efortul autoarei, care încearcă să facă dintr-un lucru obişnuit, de zi cu zi, un „eveniment”, însă demonstraţia este prea lungă, fără vreo legătură cu „lumea noastră… a europenilor unificaţi sau nu”, cum am citit un gând al regizorului despre text. Putem vorbi despre stresul actual şi efectul lui asupra părinţilor, tot mai nervoşi şi fără de timp pentru copiii lor, despre subordonarea educaţiei odorului goanei după bani, numai că asemenea contraste de personalitate a părinţilor se întâlnesc în lumea-ntreagă, nu doar în Europa noastră, unificată or ba.

 
Pagina 1 din 29

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe mail despre articolele Taifasuri, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !

banner_cofetarie