Main menu

header

Florentina Gionea, consilier în nutriţie şi wellness: „Nu este adevărat că sânii se vor lăsa după alăptare“

10-01-1de Cătălina Tăgârţă

România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte alăptarea. Conform unui studiu recent publicat de UNICEF, doar una din zece mame continuă să alăpteze exclusiv până la vârsta de 6 luni a copilului. Chiar dacă aproape toate mămicile încep să-şi hrănească bebeluşii la sân încă din maternitate, odată ajunse acasă, multe dintre ele abandonează această practică din cauza problemelor pe care le întâmpină şi a sfaturilor greşite primite de la cei din jur. Cu ocazia „Săptămânii Mondiale a Alăptarii” (1-7 august), Florentina Gionea (foto), consilier în nutriţie şi wellness, ne-a spus mai multe pe această temă.

Participarea la şedinţele de „Aquabebe“ creşte capacitatea de coordonare

17-05-1de Cătălina Tăgârţă

Jocul în apă este o metodă foarte bună pentru a face copilul să se familiarizeze cu corpul său. Unora le place la nebunie să se cufunde cu totul, altora să ţină capul afară, însă ce e de făcut cu cei care nu iubesc apa sub nicio formă? Cu ajutorul jocurilor şi al figurinelor plutitoare, ei pot fi ajutaţi să treacă peste aceste momente neplăcute şi să-şi înfrângă frica de apă, după cum spune Ioana Vârtosu (foto), medic de familie şi trainer la Asociaţia Şcoala Mamei Junior.

Influenţele părinţilor asupra copiilor

de Claudia Tarţa

Oare v-aţi gândit vreodată ce v-a determinat să aduceţi pe lume unul sau mai mulţi copii? V-aţi pus întrebarea dacă sunteţi pregătiţi să faceţi acest pas şi ce aveţi de oferit în această postură minunată şi extrem de dificilă de a fi părinte?

Specialiştii recomandă o metodă ce potoleşte plânsul bebeluşilor

de Dana Purgaru

Foarte multe mame ştiu că plimbarea în braţe are un efect calmant asupra bebeluşilor agitaţi. Această concluzie a fost însă testată ştiinţific recent şi a fost confirmată de oamenii de ştiinţă japonezi.

Program gratuit de hidroterapie pentru copiii din vestul ţării

17-04-1de Cătălina Tăgârţă

Hidroterapia sau terapia prin apă se adresează copiilor cu deficienţe motorii, neuromotorii şi probleme asociate, dar şi familiilor acestora. Ioana Vârtosu (medalion), medic de familie şi trainer la Asociaţia Şcoala Mamei Junior, susţine că hidroterapia este unul dintre adjuvanţii obligatorii la tratamentele consacrate în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare, întrucât apa neutralizează efectele gravitaţiei şi ajută copilul să se mişte cu mai puţin efort. În plus, hidroterapia îmbunătăţeşte funcţionarea plămânilor şi fortifică extremităţile: braţe, mâini, picioare, degete.

Modalităţi de manifestare a geloziei între fraţi

de Claudia Tarţa

Am citit undeva că ar trebui să ne imaginăm cum ne-am simţi dacă partenerul nostru ar veni într-o zi acasă, ar aduce o persoană de acelaşi sex cu noi şi ne-ar spune că din acel moment trebuie să ne obişnuim cu prezenţa ei, pentru că va locui cu noi.
Exact cum privim noi competiţia pe teritoriul nostru, la fel privesc şi copiii apariţia unui nou membru al familiei - ca pe un intrus. Important este să gestionăm cu inteligenţă momentul pentru a crea o relaţie frumoasă între fraţi. În acest fel pot fi evitate conflictele ce vor apărea inevitabil, deoarece există multe cazuri în care fraţii nu au reuşit să treacă peste toate resentimentele adunate nici la vârste adulte. Când spun să gestionăm inteligent, mă refer la a fi foarte atenţi la toate semnalele transmise de copil.

Ce trebuie să ştiţi când cumpăraţi un cărucior pentru copii

de Dana Purgaru

Investiţi într-un cărucior solid, bine dotat, conform normelor de securitate. Numai aşa puteţi fi siguri că asiguraţi copilului confortul şi siguranţa.

Apariţia unui nou membru al familiei

de Claudia Tarţa

Apariţia unui nou copil în familie, indiferent dacă este fetiţă sau băieţel, va reprezenta o ameninţare pentru primul născut, ceea ce va duce la apariţia geloziei. Aceasta este o trăire firească pentru primul copil, deoarece se trezeşte dintr-o dată că apare un frăţior sau o surioară care captează atenţia părinţilor şi persoanelor din jur subminând, practic, poziţia sa. Dintr-o dată trebuie să împartă atenţia şi timpul părinţilor cu un alt membru, ceea ce nu este uşor de acceptat.

Lucrul manual, un plus de creativitate şi încredere

de Gabriela Niculescu

Timpul este foarte preţios pentru copii, cu atât mai mult cu cât vârstele lor sunt fragede. Mediul în care trăieşte un copil şi preocupările sale se vor reflecta în toată viaţa de adolescent şi de adult. Tocmai de aceea este important să umpleţi timpul copilului dumneavoastră cu activităţi care să-i dezvolte creativitatea şi să-i contureze o personalitate pozitivă. Lucrul manual este doar una dintre metodele care-i pot oferi copilului încredere în sine pentru reuşita realizării unui obiect, stimulându-i în acelaşi timp şi creativitatea. Site-ul www.roli.ro vă oferă câteva idei pentru prichindei.

Mesajul din spatele cuvintelor

de Claudia Tarţa

Prin joc, prin intermediul cuvintelor, copiii transmit părinţilor sau persoanelor din jur anumite mesaje, care, de cele mai multe ori, trebuie interpretate în context situaţional. Ei nu-şi pot alcătui un discurs clar în care să spună ceea ce-i deranjează sau îşi doresc, şi atunci, prin metodele de comunicare de care dispun, fără a se cenzura, ne aduc la cunoştinţă doleanţele lor.

Modelajul cu plastilina dezvoltă creativitatea

de Veronica Zărescu

Modelarea cu plastilină este distractivă pentru copiii de toate vârstele. Este cel mai sigur mod de a dezvolta îndemânarea şi de a încuraja imaginaţia copiilor.
În principiu, copiii iubesc tot ceea ce le permite să se murdărească, dar nu tot ce murdăreşte stimulează creativitatea. Sunt mulţi părinţi şi chiar unii medici care consideră că plastilina este periculoasă pentru copiii care au predispoziţie către alergii. De asemenea, ei consideră că există şi posibilitatea ca micuţul să înghită bucăţele de modelaj pe parcursul jocului şi să aibă probleme la nivelul sistemului digestiv. Psihologii însă încurajează jocul cu plastilina, ca o metodă terapeutică în cazul copiilor cu tulburări de comportament şi ca mod de joacă pentru micuţii dornici de distracţie.

Newsletter