Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

de Cristina Tache

Primăvara este momentul potrivit pentru detoxifierea organismului. Dacă în timpul iernii mai facem abuzuri, mâncând mai gras şi mai nesănătos, în lunile de primăvară este bine să consumăm cât mai mult fructe, legume şi mâncăruri fără grăsimi. Vă propunem câteva preparate sănătoase şi foarte uşor de pregătit.

Salată de spanac cu ciuperci
Ingrediente: patru căni cu frunze de spanac, două roşii coapte, tăiate, două ciuperci mari, două linguri cu ulei de măsline extravirgin, trei căţei de usturoi pisat, sucul de la o jumătate de lămâie, sare, piper, oţet balsamic.
Mod de preparare: se pregăteşte grătarul sau grilul pentru aragaz. Se taie spanacul în bucăţi mici şi se împarte pe două farfurii. Peste fiecare porţie se pun roşiile tăiate rondele. Ciupercile se spală şi se păstrează doar pălăriile. Într-un vas mic se încinge uleiul de măsline şi se căleşte usturoiul, alături de sucul de lămâie, sare şi piper, până când usturoiul devine auriu. Pălăriile ciupercilor se stropesc pe ambele părţi cu sosul preparat din uleiul de măsline, se pun pe grătar sau pe gril şi se lasă opt minute, apoi se întorc pe cealaltă parte şi se mai lasă şase-opt minute până când se rumenesc uşor. Se iau ciupercile de pe grătar, se taie în sferturi şi se aşază peste salata de spanac. Se stropeşte totul cu oţet balsamic şi se condimentează după gust.

Cartofi noi cu lămâie
Ingrediente: 500 g cartofi noi, o linguriţă cu unt nesărat, o linguriţă cu coajă de portocală, o lingură cu suc de lămâie, o ceapă verde tocată.
Mod de preparare: cartofii se fierb înăbuşit, într-o oală acoperită, timp de 15 minute. Când devin moi, cartofii se scurg şi se ţin în apă rece până se pot curăţa de coajă. Untul se topeşte într-o tigaie de teflon la foc potrivit. Se adaugă coaja de lămâie, sucul şi ceapa verde tocată mărunt. Se pun cartofii, amestecând încontinuu, până sunt bine acoperiţi cu unt. Se condimentează cu sare şi cu piper după gust.

Pui cu legume şi orez
Ingrediente: două linguri cu unt sau margarină, 500 g piept de pui, fără pieliţă, tăiat cubuleţe, o linguriţă cu usturoi mărunţit, o jumătate de cană cu ceapă tocată, un ardei, 200 g păstăi, tăiate în jumătate, o jumătate de cană cu vin alb sec sau apă, sare, piper, două căni cu orez fiert.
Mod de preparare: untul se topeşte într-o tigaie, se adaugă pieptul de pui şi usturoiul. Se lasă la foc potrivit, amestecând frecvent, până când carnea îşi schimbă culoarea. Se adaugă restul ingredientelor, cu excepţia vinului şi a orezului. Se continuă fierberea, amestecând din când în când, până se înmoaie legumele. Se toarnă vinul alb şi se mai lasă pe foc câteva minute. Se serveşte alături de orezul fiert.

Risotto cu fructe
Ingrediente: o lingură cu unt sau cu margarină, o jumătate de cană cu ceapă, o cană şi jumătate cu orez, trei căni cu supă de pui sau de legume, o jumătate de cană cu vin alb sau suc de mere, un măr roşu, tăiat cubuleţe, un pepene galben, fără coajă şi seminţe, tăiat cubuleţe, o jumătate de cană cu struguri, sare.
Mod de preparare: se topeşte untul şi se adaugă ceapa tocată mărunt. Se fierbe acoperit, la foc mediu, amestecând ocazional, până se înmoaie ceapa. Se adaugă orezul şi se continuă fierberea, amestecând încontinuu încă două minute. Separat, se amestecă supa de pui sau de legume cu vinul. Se reduce temperatura şi se adaugă treptat peste orez o cană şi jumătate cu supă. Se acoperă şi se lasă la fiert zece minute. Se adaugă merele şi pepenele galben. După un timp se toarnă amestecul de supă şi vin, câte o jumătate de cană o dată. Se amestecă ocazional, până când scade lichidul, iar orezul este moale. Se dă focul mic, se adaugă strugurii şi se mai lasă două minute. Se condimentează cu sare, după gust.

Salată de cuşcuş cu seminţe de pin
Ingrediente pentru cuşcuş: o cană şi jumătate cu apă, o cană cu cuşcuş. Pentru sos: trei linguri cu suc de lămâie, o lingură cu ulei de măsline, o lingură cu oţet de mere, două linguriţe cu miere. Pentru salată: trei căni cu spanac, un sfert de cană cu ardei roşu, o jumătate de cană cu brânză feta fără grăsime, trei linguri cu seminţe de pin prăjite.
Mod de preparare: se toarnă apă fierbinte peste cuşcuş. Se acoperă şi se lasă cinci minute, amestecând ocazional cu furculiţa. Se pune într-un bol mare şi se lasă la răcit zece minute. Între timp se prepară un sos din suc de lămâie, ulei de măsline, oţet şi miere. Se prepară salata din spanac, ardei roşu copt, brânză feta şi seminţele de pin prăjite. Salata şi sosul se toarnă peste cuşcuş şi se amestecă încet. Se serveşte imediat.

Add comment


Security code
Refresh